Review

AOC myPlay i2757Fm review

Monitor AOC myPlay i2757Fm
Monitor AOC myPlay i2757Fm

Monitoarele au trecut prin diverse faze de evoluție, modelele actuale fiind caracterizate de panouri IPS, iluminate cu LED-uri și de rezoluții ce trec dincolo de standardul Full HD.

Monitoarele de top, prezente acum în oferta magazinelor virtuale, nu diferă foarte mult din punct de vedere al performanțelor și nici din punct de vedere al design-ului. Acest lucru se datorează în primul rând tehnologiei folosite de marii companii ce produc panouri IPS. Chiar dacă există o mulțime de producători cu o mulțime de modele, atunci când inventariem tipul de panou și furnizorul, opțiunile noastre se restrâng foarte mult.

Monitor AOC myPlay i2757Fm

Din punct de vedere al design-ului exterior, i2757Fm mizează pe o ramă suport, acoperită cu aluminiu, și de o margine foarte subțire dacă ne raportăm la dimensiunile generale ale ecranului. Reglajele se fac printr-un set de butoane tactile, stilizate pe rama de aluminiu.

Monitor AOC myPlay i2757Fm

Standul suport este fabricat din metal și plastic, fiind acoperit cu aluminiu, având un aspect elegant în ciuda formei dreptunghiulare. Legătura dintre suport și monitorul propriu zis este asigurată de un element metalic, cromat ce permite înclinarea ecranului. Dacă doriți să rotiți monitorul va trebuie să-l mișcați cu totul pe masă, suportul nepermitând această manevră.

Monitor AOC myPlay i2757Fm

Monitorul poate fi așezat pe masă fără a se apela la suport. Acesta dispune la bază de mici tampoane cauciucate iar elementul metalic din spate acționează ca sprijin. AOC myPlay i2757Fm nu dispune și de prindere pe perete prin standardul VESA , așa cum e posibil în cazul altor monitoare, deși are o digonala de 27 inci.

Monitor AOC myPlay i2757Fm

Froma subțire a monitorului este obținută prin montarea la bază a electronicii și folosirea unui alimentator extern care ar fi ocupat spațiul interior. Cu toate acestea, AOC myPlay i2757Fm este destul de gros la bază însă foarte subțire în partea superioară. AOC consideră acest model ca fiind frameless în realitate însă există o porțiune de un centimetru la marginea panoului care ține loc de ramă. La acest aspect, AOC putea să lucreze mai mult și să împingă matricea LCD către margine.

Monitor AOC myPlay i2757Fm

Monitor AOC myPlay i2757Fm

În partea din spate, AOC a montat o serie de conectori dintre care se remarcă conexiune MHL (Mobile High-Definition Link).
Monitor AOC myPlay i2757Fm

Conexiunea MHL vă permite redaţi videoclipuri şi fotografii, importate de pe un dispozitiv mobil conectat, care acceptă MHL direct pe ecranul monitorului. Monitorul mai dispune de doi conectori HDMI, un conector VGA, intrare de sunet și ieșire audio pentru căști.

Monitor AOC myPlay i2757Fm

AOC myPlay i2757Fm dispune de sunet însă este de dorit să apelați la acesta numai în condițiile în care nu aveți alte posibilități de redare. Cele două difuzoare montate în partea din spate au dimensiuni foarte reduse, sunt vizibile prin grilajul de ventilație și sunt destul de simplu de evaluat.

Monitor AOC myPlay i2757Fm

AOC myPlay i2757Fm poate îndeplini rolul de televizor într-o cameră mică sau rolul de monitor pe un birou mai mare. Panoul cu tehnologie AH-IPS (Advanced High-performance In-Plane Switching technology) este caracterizat de culorii vii afișate cu acuratețe și de unghiuri mari de vizualizare.

Cum panoul AH-IPS ocupă cea mai mare parte a suprafeței frontale și este principalul subansamblu ce determină calitatea unui monitor, îi vom acorda o atenție suplimentară. Iluminarea cu LED-uri este mult mai uniformă decât cea realizată cu lămpi fluorescente. Contrastul dinamic, împreună cu un control avansat al iluminării, oferă un negru mai profund și elimină griul acela supărător ce caracteriza primele generații de monitoare LCD.

Monitorul are o diagonala de 27 de inci din care suprafața vizibilă este reprezentată de 68.56 centimetri. Dimensiunea unui pixel este de 0.311mm x 0.311mm, ceea ce este destul de bine dacă ne raportă la diagonala mare. Matricea LCD oferă o luminozitate de 250 candele pe metru pătrat, fiind mai mult decât suficientă în cazul unui monitor ce este amplasat pe un birou la distanță mică de ochii utilizatorului.

Un lucru de apreciat la panourile de tip IPS este unghiul larg de vizualizare, astfel că AOC myPlay i2757Fm oferă o imagine de calitate chiar și atunci când priviți din lateral. Majoritatea producătorilor declară unghiuri de 178 de grade, am văzut chiar și aberații de genul 180 de grade însă aceste specificații nu sunt relevante pentru utilizator.

AOC myPlay i2757Fm oferă o imagine plăcută ochiului în cazul în care îi faceți setările corecte și utilizați o rezoluție de 1920×1080@60Hz. În cazul în care transmiteți imaginea pe HDMI de la un calculator trebuie să fiți atenți și la opțiunile de overscan ale plăcii video. În cazul nostru placa video ATI Radeon HD4200 având nevoie de setări suplimentare pentru a reda corect imaginea pe două monitoare.

Reglajul parametrilor se poate face prin intermediul butoanelor tactile și a interfeței grafice afișate pe ecran dar și prin aplicația i-Menu, disponibilă pe CD-ul din pachet. i-meniul vă uşurează ajustarea reglajelor pentru monitor prin intermediul meniurilor de pe ecran în locul butoanelor OSD de pe monitor.
i-menu

AOC myPlay i2757Fm se detașează de modelele normale atât prin calitatea imaginii cât și prin design. Prețul acestui monitor este caracteristic categoriei din care face parte iar calitatea este accesibilă categoriilor sociale ce își permit să plătească un preț mai mare.

Specificații AOC myPlay i2757Fm

Specificatii AOC myPlay i2757Fm

Specificatii AOC myPlay i2757Fm

AOC myPlay i2757Fm este recomandat celor ce au la dispoziție un birou mare și un calculator cu placă video performantă astfel încât monitorul să fie pus în valoare cât mai bine.

To Top