Stiri

ASUS a lansat monitorul PQ321QE cu rezoluție 4K Ultra HD

ASUS PQ321QE
ASUS PQ321QE

Dacă ecranele FullHD au devenit un standard acceptat pe scară largă, rezoluțiile mai mari țin încă de sfera înaltelor tehnologii, rezervate clienților cu înclinații către performanță. Majoritatea monitoarelor pe care le puteți cumpăra astăzi dispun de panouri LCD și rezoluții FullHD. Trecerea la o rezoluție superioară s-a dovedit mai greu de realizat decât părea la prima vedere, existând tot felul de bariere tehnologice. Din fericire pentru noi există un model ce îndeplinește deja standardele viitorului.

ASUS a lansat monitorul PQ321QE True 4K UHD, un model desktop cu o rezoluție Ultra HD (3840 x 2160 pixeli), echivalentă cu patru ecrane Full HD aranjate unul lângă altul. PQ321QE dispune de un panou LED 4K Ultra HD (140 pixeli pe inch) cu diagonala de 31.5 inci și aspect 16:9. Monitorul suportă culori RGB pe 10 biți pentru imagini vibrante cu tranziții mai naturale între nuanțe. Monitorul poate fi utilizat și pe post de televizor 4K dacă luam în calcul diagonala de peste 80 centimetri.

Panou cu tehnologie IGZO de ultimă oră

Monitorul ASUS PQ321QE True 4K UHD utilizează tehnologie de ultimă oră IGZO (cu semiconductor din Indiu Galiu Oxid de Zinc) pentru stratul activ al panoului LCD, spre deosebire de monitoarele tradiționale care utilizează siliciu amorf. Panourile IGZO suportă tranzistori mult mai mici față de siliciu amorf ceea ce oferă pixeli de dimensiuni reduse.

ASUS PQ321QE True 4K UHD

ASUS PQ321QE True 4K UHD

O soluție pentru graficieni

Rezoluția de 3840 x 2160 pixeli a monitorului PQ321QE este de patru ori mai mare față de cea a unui ecran Full HD 1920 x 1080 pixeli. Unghiurile de vizualizare de 176 de grade, atât în plan vertical cât orizontal, minimizează tranziția culorilor pe ecran, în timp ce luminozitatea de 350cd/m² și timpul de răspuns de 8ms de la gri la gri asigură imagini dinamice, fluide, strălucitoare și vibrante.

Profesioniștii din industria design-ului vor fi primii care se vor gândi la noul monitor ASUS. Graficienii, arhitecții, inginerii, profesioniștii ce creează efecte speciale vor beneficia de un real avantaj oferit de diagonala mare și de rezoluția 4K imensă.

ASUS PQ321QE

ASUS PQ321QE

Tehnologia IGZO permite reducerea consumului de energie în comparație cu siliciu amorf, precum și o reducere a grosimii. Cu numai 35mm în cel mai gros punct, PQ321QE este cel mai subțire monitor 4K UHD disponibil astăzi.

Intrări video diverse pentru conținut UHD

Monitorul ASUS PQ321QE True 4K UHD integrează DisplayPort și difuzoare stereo de 2W, înlăturând nevoia unui sistem audio desktop suplimentar. Pentru cazurile în care nu se dorește montarea sa pe perete, monitorul dispune de un stand cu ajustare pe înălțime, cu posibilitatea de rotire și înclinare.

Specificațiile monitorului ASUS PQ321QE True 4K UHD

  • Diagonală 31.5 inci (80.1cm) raport 16:9
  • Tip panou IGZO LED
  • Rezoluție 3840 x 2160
  • Dimensiune pixel 0.182 mm (140ppi)
  • Culori 1.07 miliarde (RGB 10-biți)
  • Unghiuri de vizualizare Vertical/Orizontal 176 grade
  • Luminozitate (maximum) 350 cd/m²
  • Timp de răspuns 8ms (de la gri la gri)
  • Selecție pentru temperatura de culoare Da
  • Ajustare Gamma Da
  • Intrări/Ieșiri DisplayPort, RS-232C, intrare audio 3.5mm, ieșire audio 3.5mm
  • Difuzoare 2W stereo
  • Design mecanic Înclinare, rotire,reglare pe înălțime, compatibil VESA
  • Accesorii Adaptor AC, cablu alimentare, cablu DisplayPort 1.2, cablu conversie RS-232C, card de garanție
  • Dimensiuni 750 x 489 x 256mm cu stand
  • Greutate 13kg

Prezentare video ASUS PQ321QE True 4K UHD

Galerie foto ASUS PQ321QE True 4K UHD

ASUS PQ321QE True 4K UHD este disponibil în Europa. Monitorul costă aproximativ 15999 lei (TVA inclusiv) și poate fi comandat în România.

To Top