ASUS Republic of Gamers (ROG) a anunțat turneul de sport electronic ROG Masters 2017, cu premii în valoare de 500.000 de dolari, la care vor participa peste 20 de echipe de jucători profesioniști din toate regiunile lumii. Gamerii din România sunt invitați să participe la precalificările online, ce vor fi urmate de finala locală offline, între 21-23 iulie, la Auditorium Pallady din București.
Turneul, ce va include două jocuri: Dota 2 și Counter-Strike: Global Offensive (CS:GO), a crescut semnificativ atât ca dimensiuni, cât și ca ambiții, ROG Masters 2017. Echipe din toate colțurile lumii vor lupta într-o serie de 30 de turnee de calificare și patru calificări regionale (EMEA, America, APAC și China). Câștigătorii acestor turnee de calificare vor da piept cu echipele de profesioniști, din cele patru regiuni, pentru un loc în Marea Finală din noiembrie 2017.
Directorul de marketing al ROG, Derek Yu, a declarat:
“Timp de peste un deceniu, ROG s-a angajat să ofere cel mai bun hardware pentru gamerii din întreaga lume, iar în ultimul an am oferit comunității oportunitatea de a trăi visul sportului electronic prin lansarea primului turneu ROG Masters. Grație opiniilor extrem de pozitive venite din partea publicului, ROG Masters se reîntoarce în acest an ca o competiție globală, invitând jucători amatori și profesioniști din peste 30 de țări, de pe cinci continente.”
Pe plan local, evenimentul constă, în primă instanţă, în două etape naţionale: una online pentru pre-calificări şi una offline. Înscrierile pentru pentru faza online se vor face pe linkul furnizat pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/asusrog.ro/.
Precalificările online se vor desfășura în perioada: 27 iunie – 8 iulie 2017. Finaliștii vor evolua ulterior în cadrul unui eveniment ce va fi organizat între 21-23 iulie, la Auditorium Pallady din București. Cele mai bune 8 echipe de DOTA 2 si 8 echipe CS:GO se vor confrunta pentru a reprezenta mai departe România la nivel european şi mondial.
Programul este următorul:
– Precalificările online: 27 iunie – 8 iulie 2017
– Competiția DOTA 2: 21 iulie 2017
– Competiția CS:GO: 22 iulie 2017
– Finalele locale: 23 iulie 2017
“Nu suntem mândri doar pentru determinarea noastră în a crea o experiență de neuitat, cu hardware de ultimă oră și suport pentru turneele mondiale de sport electronic, ci și pentru implicarea noastră pe plan local și pentru rețeaua globală ce ne permite să realizăm evenimente la o asemenea scară. ROG Masters 2017 este un punct de reper pentru ROG și sportul electronic și ne bucurăm să fim parte a forței motrice ce popularizează acest sport, “” mai adaugă Derek Yu.