Preview

PREVIEW: Cu mâinile curate pe ASUS MD200, un mouse ergonomic pentru toate sistemele tale

Mouse Asus SmartO MD200

ASUS MD200 este mouse-ul pe care îl poți folosi cu toate sistemele tale: până la 3 laptopuri prin Bluetotoh și la un PC prin radio 2,4GHz. Iar când vrei să iei o pauză, îl pui (literalmente) în cui… căci are o agățătoare elastică. Designul său este orientat pe trei direcții absolut dezirabile la un mouse: portabilitate, precizie și fiabilitate. În plus, stratul ce-l acoperă, ASUS Antibacterial Guard, ține bacterile departe, reducându-le înmulțirea cu până la 99%.

Estetica suplă și discretă a profilului îi conferă un aspect de lux, iar ergonomia atent studiată facilitează o utilizare confortabilă și fără efort în fiecare zi.

Senzorul de înaltă performanță (4200 dpi) îi conferă abilitatea de a lucra pe aproape orice suprafață, inclusiv pe sticlă, așa că acest mouse combină perfect flexibilitatea, stilul și funcționalitatea, candidând la statutul de partener perfect pentru activitățile tale digitale.

Portabilitate unică

Într-un mediu de business poți fi nevoit deseori să-ți iei mouse-ul după tine, dacă, spre exemplu, trebuie să faci o prezentare unui client sau să ilustrezi ceva într-o ședință cu colegii. Așa că ingeniosul șiret pentru transport al acestui mouse se poate dovedi extrem de util când trebuie să îți tot iei echipamentul după tine. Este foarte ușor să-l agăți de un deget și astfel nu riști să-l scapi pe jos când te deplasezi de colo-colo. Simplu și eficient.

Mouse Asus SmartO MD200

Precizie pe orice suprafață

Senzorul premium de 4.200 DPI poarte urmări cu precizie pe aproape orice suprafață, inclusiv pe sticlă, dar și pe suprafețe lucioase, cum este cea unor mese de conferință, așa că vei avea tot timpul un control perfect și precis, oriunde ai fi nevoit sa lucrezi. Butonul DPI comută între două valori DPI pe care le poți configura în aplicația Armoury Crate, în funcție de rezoluția ecranului și scenariul tău de utilizare.

În plus, mouse-ul are piciorușe din clasa de gaming, fabricate 100% din PTFE (teflon), care asigură o glisare lină pe o gamă largă de suprafețe.

Mouse Asus SmartO MD200

Conectivitate fără fir la multiple dispozitive

ASUS SmartO Mouse MD200 se conectează fără fir în orice mod preferi, având încorporate atât conectivitatea RF (radio frecvență) în banda de 2,4 GHz, cât și Bluetooth. Cu RF 2,4 GHz te vei bucura de răspunsuri rapide, fluide și fără întârzieri, pentru o productivitate neîntreruptă, în timp ce modul Bluetooth asigură o conectivitate wireless ușoară cu orice dispozitiv compatibil și maximizează durata de viață a bateriei.

Mouse Asus SmartO MD200

ASUS SmartO Mouse este capabil să se împerecheze cu până la trei dispozitive Bluetooth, iar comutarea între ele este extrem de simplă, presupunând apăsarea unui singur buton, ceea ce este perfect pentru multitasking.

Primul aspect durabil al acestui mouse este calitatea comutatoarelor folosite, care au fost proiectate să reziste la circa 10 milioane de clicuri, ceea ce reprezintă o longevitate de până la trei ori mai mare decât cea a mouse-urilor tradiționale de birou.

Mouse Asus SmartO MD200

ASUS SmartO Mouse MD200 elimină practic orice probleme legate de baterie, beneficiind de un sistem integrat de economisire a energiei care asigură o funcționare continuă timp de până la un an, cu o singură baterie obișnuită de tip AA.

Ergonomie confortabilă

ASUS SmartO Mouse MD200 se asortează de minune cu un mediu de afaceri modern, grație unui finisaj Secret Black. Acesta este completat de rotița de scroll tactilă și puternică, fabricată din aluminiu, iar pe laterala stângă are și două butoane care pot fi configurate din Armoury Crate pentru a-ți extinde controlul. De asemenea poți regla din acest utilitar și modul concret de funcționare și poți monitoriza statistici vitale, precum nivelul bateriei, DPI-ul și rata de eșantionare. Ai în total șase butoane programabile pe care le poți configura pentru a-ți maximiza eficiența fluxului de lucru.

Mouse Asus SmartO MD200

Nu în ultimul rând, trebuie menționat și că suprafața lui ASUS SmartO Mouse este tratată cu noua tehnologie ASUS Antibacterial Guard, care a fost dovedită științific drept capabilă să inhibe peste 99% din creșterea bacteriilor într-un interval de 24 ore.

Premiu Best ChoiceCei care lucrează pe un laptop la birou, pe alt laptop acasă, iar când vor să se joace îl conectează la un desktop, vor aprecia acest mouse pentru ergonomie, simplitate și senzorul de 4200 dpi. Stratul anti-bacterian aplicat pe el nu face decât să-l facă și mai atractiv. ASUS MD200 costă în jur de 220 de lei, verifică butonul de mai jos. E alegerea recomandată pentru utilizatorii de notebookuri!

VEZI PREȚUL ONLINE

Vezi galeria de poze cu ASUS SmartO Mouse MD200

To Top