Românii iubesc telefoanele mobile și preferă să le schimbe des. Trimestrul trei al anului 2021 reconfirmă poziția de lider a companiei Samsung pe piața din România.
Samsung păstrează 34% din piață, dar înregistrează o scădere vizibilă în fața companiilor chinezești. Locul 2 este ocupat de către Xiaomi, ce are o creștere accelerată, ajungând acum la 22% din piață. OPPO devine al treilea jucător pe piața de smartphone-uri din România în trimestrul al treilea, la mai puțin de un an și jumătate de la intrarea pe piața locală conform companiei de cercetare Canalys.
Astfel, la finalul celui de-al treilea trimestru din 2021, OPPO ajunge în România la o cotă de piață de 14%, fiind marca cu cea mai rapidă evoluție pe piața de smartphone-uri la nivel local. OPPO a intrat pe piata locală în iunie 2020, după lansarea smartphone-urilor Reno3 Pro 5G și Find X2. În al treilea trimestru al acestui an, OPPO a înregistrat pe piața locală o creștere a vânzărilor de 130% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior. Creșterea accelerate a cotei de piață în România este susținută de smartphone-urile din seria Reno, iar odată cu Reno6, OPPO a adus pe piața din România primele smartphone-uri cu garanție standard de 3 ani, respectiv Reno6 Pro 5G și Reno6 5G.
Locul patru din acest clasament este ocupat de Apple, care convinge tot mai puțini români. Apple are o cotă de piață de 11%, noile modele fiind mult prea scumpe dacă le raportăm la modelele echivalente de la Xiaomi.