Stiri

Dezvoltatorii de jocuri indie din România sunt invitați în competiția Google Play Indie Games

În ultimul an, Google a acordat o atenție dezvoltatorilor de jocuri indie, pentru a scoate în evidență inovațiile pe care le aduc. Programul Indie Corner sau evenimente precum Google Play Indie Games Festivals în America de Nord și Coreea au pus în prim-plan dezvoltatorii de jocuri indie.

Ca parte a acestui efort, Google aduce concursurile Google Play Indie Games și în Europa, inclusiv în România. Competiția va identifica cei mai buni dezvoltatori de jocuri indie din țările în care se desfășoara și le va oferi premii care sa le evidențieze creațiile în fața experților și gamerilor din lumea întreaga. Înscrierile au început în această săptămână și se vor închide la 31 decembrie 2016. Mai multe detalii despre competiția Google găsiți pe pagina aceasta: https://goo.gl/hIyB0k.

În competiția Google Play Indie Games pot intra companiile de dezvoltare de jocuri din țări precum Cehia, România, Norvegia, Turcia sau Suedia. Companiile trebuie să aibă pana la 15 angajați (full time) și să fi publicat un joc în Google Play dupa 1 ianuarie 2016. Dacă jocul urmează sa fie lansat în curand, dezvoltatorul poate intra în concurs înregistrând o variantă “private beta” a lui.

După analiza propunerilor, vor fi aleși pănă la 20 de finaliști, pe baza gradului de inovație, divertisment, design, calitate a tehnicii și producției. Aceștia își vor prezenta jocurile într-un eveniment public care va avea loc la Londra pe 16 februarie 2017, unde audiența va alege cele 10 jocuri care vor intra runda finala.

Ierarhia finală va fi stabilită de un juriu format din experți din industria de gaming. Sunt „puse la bataie” mai multe premii, de la bilete la Google I/O 2017 și alte evenimente de top ale industriei de gaming până la campanii pe YouTube în valoare de 100.000 euro.

gta-pe-android

To Top