Stiri

Digsby: Cel mai bun Multi Messenger?

Cel mai simplu şi rapid mijloc de comunicare pe Internet a fost şi încă mai este IM (Instant Messaging). Aşa că pe parcursul timpului au apărut diverse programe de chat bazate pe diverse protocoale: AIM, Windows Live Messenger, Yahoo Messenger, ICQ, Google Talk, Jabber, etc

Aşa că utilizatorii au început să le testeze şi să opteze pentru unul sau chiar oentru mai multe messengere. Unii utilizatorii chiar au două sau mai multe conturi pe acelaşi protocol. De exemplu eu am două conturi pentru Yahoo Messenger. Unul pentru muncă şi unul pentru acasă. În plus am un cont MSN pe care nu l-am folosit de mult pentru că nu îmi plăcea faptul că programul venea gata instalat în sistemul de operare. Şi ICQ am avut la un moment dat dar am uitat de mult parola…

Sunt convinsă că mulţi dintre voi au două conturi pe Yahoo Messenger sau unul Yahoo şi unul MSN. Problema apare când vrei să foloseşti simultan conturile tale. Şi uite aşa a luat naştere MultiMessenger-ul.

Digsby screenshot

Unul dintre cel mai bune MultiMessengere este Digsby.

Digsby Multi Messenger

Digsby îţi permite să lucrezi cu toate conturile tale în aceiaşi interfaţă. Mai mult, Digsby te poate notifica când primeşti un email nou şi poţi efectua acţiuni precum ştergere sau marcare spam. Este compatibil cu Hotmail, Gmail, Yahoo Mail, AOL/AIM Mail, IMAP şi conturile POP.

Digsby

Nici reţelele sociale Facebook şi MySpace nu au fost uitate de programatorii Digsby. Poţi afla din interfaţa Digsby despre mesajele trimise de prietenii tăi, poze noi postate, apropierea zilelor de naştere, etc.

Nu vă rămâne decât să-l încercaţi. Este gratuit.
Digsby Multi Messenger Download

Cel mai bun Multi Messenger

To Top