Enea împreună cu Lanner Electronics prezintă în cadrul Mobile World Congress o soluție NFV comercială, varianta Proof-of-Concept (PoC – demonstrație de fezabilitate). Soluția este construită pe o platformă OPNFV (Open Platform for Network Functions Vitualization) și este disponibilă atât pentru sisteme hardware x86, cât și ARM, bazate pe modelul COTS. Tehnologia asigură costuri mai mici și un consum redus de energie, oferind clienților o opțiune arhitecturală mai bună.
În prezent, vCPE este unul printre cele mai dezbătute subiecte legate de NFV. Enea și Lanner vor demonstra capacitatea unică de combinare a arhitecturilor hardware la standul Enea – 6H21, Hall 6 – din cadrul Mobile World Congress.
Modelul PoC demonstrează modul în care NFV ajută la distribuția funcționalităților și a fluxurilor de date către periferia rețelei, unde poate rula pe hardware mai puțin performant, astfel încât să nu congestioneze rețeaua.
Enea va rula platforma software de virtualizare a rețelei pe un server în sediul central care stabilește și inițiază un apel video între două tablete; o tabletă este conectată la un dispozitiv Lanner x86, iar cealaltă la un dispozitiv ARM. Demo-ul scoate în evidență modul în care datele circulă între două dispozitive eficiente vCPE, fără a pune presiune suplimentară pe nodurile din rețea. În cadrul acestui proiect, a lucrat și o echipă de trei ingineri din Enea România: Ștefan Curelea, Radu Buzea și Bogdan Lăzărescu, sub coordonarea lui Gabriel Codrean.
„Enea România este recunoscută pentru nivelul ridicat de livrare a proiectelor. Deși NFV este o tehnologie nouă la nivel mondial, echipa din România a demonstrat în cadrul acestui proiect că deține competențe de arhitectură, configurare și livrare a soluțiilor NFV”, a declarat Bogdan Putinică, vicepreședinte senior la nivel global pentru divizia de servicii din cadrul Enea.
„Platforma software OPNFV este suficient de flexibilă pentru a combina perfect diferite arhitecturi vCPE și livrează caracteristicile necesare pentru valorificarea beneficiilor NFV în condițiile utilizării la periferia rețelei. Cu Enea NFV, clienții economisesc timp și fac reduceri de costuri, creând în același timp oportunități pentru noi fluxuri de venituri și garanția unei mai bune satisfacții a clienților”, a declarat Karl Mörner, SVP Product Management, Enea.
„În calitate de lider mondial în echipamente de rețea, proiectăm și producem dispozitive vCPE bazate pe platforme x86 și ARM”, a declarat Jeans Tseng, vicepreședintele diviziei de Aplicații Telecom din cadrul Lanner. „Datorită validării prin software-ul NFV de la Enea, Lanner și Enea pot livra soluții vCPE optimizate pentru arhitectura hibridă NFV de generație următoare și pot ajuta la accelerarea lansării pe piață a portofoliilor de soluții pentru furnizorii de servicii și producătorii de echipamente de telecomunicații”, a mai adăugat Tseng.