Stiri

Epson lansează noi proiectoare pentru distanţe scurte

Epson EB-536WI
Epson EB-536WI

Epson lansează o nouă gamă de proiectoare pentru distanţe scurte. Noile proiectoare sunt ideale pentru sălile de clasă și pentru cele de conferinţe. Pot fi montate pe perete sau pe tavan sau pot fi amplasate pe birou, în apropierea peretelui, permițând astfel folosirea la maximum a spațiului disponibil.

Noua gamă, care cuprinde 5 proiectoare – EB-520, EB-525W, EB-530, EB-535W șiEB-536Wi – utilizează tehnologia 3LCD pentru a furniza o calitate excepţională a imaginii, oferind culori clare. Aceste modele oferă un raport de contrast mare pentru a furniza detalii precise şi o luminozitate mai mare, astfel că proiecţia poate fi văzută cu uşurinţă în sălile foarte luminoase de curs şi de conferinţe. Noua lentilă pentru distanţe scurte permite proiectoarelor să ofere imagini mai clare şi o focalizare îmbunătăţită.

După configurarea proiectorului, setările On Screen Display (OSD) pot fi copiate de pe un proiector pe altele prin intermediul unui dongle USB, cablu USB sau al unei reţele, nemaifiind astfel necesară configurarea individuală pentru alte proiectoare suplimentare.
Conectivitatea extinsă, care include şi HDMI, permite integrarea proiectorului cu cele mai noi dispozitive digitale şi cu produsele analogice vechi, astfel că echipamentele vechi nu trebuie înlocuite neapărat. Proiectoarele EB-520, EB-525W, EB-530, EB-535W șiEB-536Wi vor fi disponibile în România din ianuarie 2015.

Epson EB-536WI

Epson EB-536WI

To Top