Fujitsu intră pe piața tabletelor quad-core cu un nou model ce poate rivaliza cu orice altă tabletă aflată acum pe rafturile magazinelor. Tableta STYLISTIC M532 este promovată sub sloganul „Bring Your Own Device” – BYOD (Adu-ţi Aparatul de-Acasă), fiind recomandată corporatiștilor care obișnuiau să ia cu ei laptop-ul de la serviciu.
M532 beneficiază de un chipset NVIDIA Tegra 3 quad-core, o cameră principală de 8 megapixeli și sloturile microSD/microUSB. Camera frontală este destinată apelurilor video și are o rezoluție de 3 megapixeli. Tableta rulează sistemul de operare Android 4.0 Ice Cream Sandwich.
Tableta Fujitsu STYLISTIC M532 va fi disponibilă în Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi India din data de 1 martie 2012 la un preț aproximativ de 549 euro.

