Conținutul prezent pe internet are în spate munca a milioane de oameni neștiuți și în foarte multe cazuri nerăsplătiți pentru efortul lor. Fiecare redactor, grafician, programator, games editor și așa mai departe creează conținut ce este mai departe utilizat de consumatorii online, dacă putem să-i numit în acest fel.
În momentul în care un blog preia o informație pentru un cerc restrâns de oameni se poate spune că materialele ajung direct la consumator. În situația în care un trust de presă copiază, fără a cita sursa, iar conținutul este utilizat în scop comercial avem de a face cu un furt.
Din păcate, în România, trusturile de presă sunt conduse de oameni fără conduită morală, certați cu legea în multe cazuri sau colaboratori ai fostei securități. Angajații lor sunt constrânși prin diverse metode să urmeze politicile incorecte ale trustului și să danseze după muzica pusă de patroni. În acest fel s-au născut ziariștii de tip tonomat, ce formulează texte trecând peste propriile convingeri și în general peste ideea de dreptate.
Mai mulți blogeri și-au arătat disprețul față de acțiunile trusturilor de presă care le-au copiat conținutul fără a avea acordul acestora și fără a cita sursa. Printre cei mai virulenți se numără Vali Petcu (zoso.ro) care nu scapă nicio ocazie fără a arăta cu degetul oamenii ce se pozează în mari manageri dar apelează la aceste practici incorecte.
Concertul Lake of Tears de sâmbătă seara a prilejuit un moment interesant. Un spectator și-a cerut logodnica de soție pe scenă, fapt mijlocit de organizatori și managementul trupei suedeze. Site-ul infomusic.ro a filmat și lansat pe net un material cu întamplarea din concert, atașând un film propriu via youtube. A doua zi, clipul a fost preluat de foarte multe publicații, unele menționând sursa, alte nu. Clipul, prezent pe youtube, are un watermark cu logo-ul site-ului (http://www.youtube.com/watch?v=1_e9Bcv7pKQ) acest lucru fiind suficient pentru indentificarea celui ce a muncit la realizarea lui.
Toate bune și frumoase până la Observatorul de duminică de la ora 19 de pe Antena 1. Ei au făcut crop la materialul de pe youtube, pentru a nu afișa watermark-ul . Mai mult, NU au menționat nici nelipsitul text “Sursa: Youtube”, mulțumindu-se de calitatea Full HD a materialului, ca și cum ar fi fost producție proprie.
“Nici nu se cade să amintesc că ProTV, cel mai bun post TV din România, a redat clipul așa cum era. Nu am putut decât sa le las celor de la antena1 un comentariu cu sursa video… http://observator.a1.ro/monden/Cerere-in-casatorie-la-concertul-trupei-Lake-of-Te_39649.html” a declarat unul din redactorii infomusic.ro.
Antena 3 a preluat video de la A1, însă un redactor genial a pus titlul “Solistul trupei Lake of Tears şi-a cerut logodnica în căsătorie în timpul concertului” denaturand întreaga informație. După o zi cei de la antene au modificat știrea, dar putem găsi în cache știrea inițială.
http://www.antena3.ro/life-show/muzica/solistul-trupei-lake-of-tears-si-a-cerut-logodnica-in-casatorie-in-timpul-concertului-129220.html redirecționat în http://www.antena3.ro/life-show/muzica/un-fan-si-a-cerut-logodnica-in-casatorie-in-timpul-concertului-lake-of-tears-129220.html. Pentru a-și dovedi incompetența până la capat cei de la antene au păstrat și legătura veche deși solistul trupei Lake of Tears nu a cerut pe nimeni în căsătorie.