Cel mai așteptat simulator auto, Gran Turismo 5, a fost lansat astăzi, în România. Jocul, ce dispune de o bază de date impresionantă, este compatibil pentru moment numai cu Sony PlayStation 3. Sunt disponibile nu mai puțin de 1031 de mașini printre care şi Lamborghini Murciélago LP 670-4 SuperVeloce, Lexus LFA şi McLaren MP4-12C. De asemenea au fost adăgate și modele istorice dar și ultimile capodopere auto de la Bugati.
Utilizatorul poate alege din 71 de circuite auto, majoritatea reprezentate de piste celebre din toate categoriile sportului cu motor. Sunt prezente circuitele de la: Suzuka, Nurburgring, Daytona, Indianapolis, Tsukuba sau Monza dar și circute imaginare precum Trial Mountain sau Deep Forest Raceway. Gran Turismo 5 se află de aproape 13 ani într-o dezvoltare, nivelul detaliilor grafice fiind impresionant. Deformarea automobilelor din joc, în special a celor catalogate ca premium, este extrem de complexă, fiecare accident în parte fiind particular.
“În momentul creării jocului original Gran Turismo, în 1997, am vrut să realizăm un precedent nemaiîntâlnit pentru simulatoarele curselor auto. O dată cu avansul tehnologic al PlayStation 3, obiectivul nostru referitor la GT5 a fost să creăm o nouă revoluţie care să satisfacă nu doar marile noastre aşteptări, ci să le împlinească sau poate chiar să le depăşească pe cele ale fanilor. Mulţumirea fanilor loiali ai Gran Turismo stă la baza tuturor eforturilor noastre, de aceea luarea deciziei de a amâna lansarea jocului a fost extraordinar de dificil de realizat. Nu pot decât să îmi cer scuze tuturor pentru timpul prelungit de aşteptare şi sper ca atunci când veţi întâlni bogăţia experienţelor de curse din Gran Turismo 5 nu veţi fi dezamăgiţi” a declarat Kazunori Yamauchi, Preşedintele Polyphony Digital Inc.
Jocul costă 269 de lei și poate fi achiziționat din magazinele: Altex, Domo, Flanco şi MediaGalaxy.