HTC One M8 și Samsung Galaxy S5 sunt cele două telefoane de top anunțate în primul trimestru al acestui an. Dacă Samsung s-a mulțumit să vină cu un telefon și mai puternic, HTC a încercat să ofere pe noul One un sistem de camere foto total deosebit.
HTC One M8 este construit în interiorul unei carcase durabile. Ecranul FullHD cu diagonala de 5 inci și rezoluția FullHD promite imagini de o claritate ieșită din comun.
HTC One (M8) dispune de o camere foto UltraPixel, cu bliț Dual Flash și cu înregistrare video Full HD (1080p). Camera frontală wide-angle de 5 MP garantează fotografii selfie pentru rețelele sociale. Nu în ultimul rând, noul HTC One (M8) integrează de asemenea modul Slow Motion, care permite realizarea de clipuri video filmate cu încetinitorul și editarea ulterioară a acestora din punct de vedere al vitezei de derulare.
Un alt lucru demn de remarcat este senzorul Motion Launch. Acesta poate detecta poziția telefonului în mediul înconjurător, prin intermediul unor senzori de mișcare, iar utilizatorul poate interacționa astfel cu telefonul fără să mai aprindă ecranul. Un simplu gest de glisare va activa dispozitivul, funcția Auto Answer permite preluarea unui apel prin apropierea telefonului de ureche, fără a atinge ecranul cu degetul.
Noul HTC One (M8) va fi disponibil la nivel mondial în variantele Gunmetal Gray, Glacial Silver și Amber Gold în rețelele a 230 de operatori.
Cei de la Androidcentral.com au realizat o primă prezentare a celebrului telefon HTC.
HTC One M8 Google Play edition hands-on
Telefonul rulează sistemul de operare Android 4.4 KitKat și include cea mai nouă versiune a interfeței HTC Sense 6.