Stiri

iPhone versus Evo

De cand concurenta intre smartphones a devenit mai acerba, creativitatea se reflecta nu doar in campaniile de marketing ale producatorilor, ci si in materialele produse si difuzate online de utilizatori. Insa ceea ce pare un material nevinovat poate avea, uneori, consecinte neplacute.

De pilda, Brian Maupin, un vanzator al lantului de magazine Best Buy, a starnit oprobriul companiei dupa ce a lansat pe YouTube doua videoclipuri animate, produse de el insusi, in care ridiculiza adeptii infocati ai telefoanelor iPhone 4 si Evo 4G. Intr-unul din clipuri, un vanzator elogia functiile smartphone-ului Evo in fata unui client, insa acesta nu se lasa nicidecum convins sa renunte la iPhone. In cel de-al doilea, se inverseaza situatia, iPhone fiind recomandat cel mai bun smartphone dintre cele doua branduri. Videoclipurile, considerate amuzante de multi utilizatori, au inregistrat peste 1,6 milioane si respectiv 340.000 de accesari.

Compania angajatoare, care comercializeaza ambele branduri de smartphones, nu era mentionata in cele doua clipuri, dar fusese precizata in alte materiale video, realizate anterior de vanzator, care au si devenit mult mai accesate odata cu izbucnirea scandalului. La cererea companiei, vanzatorul le-a retras de pe web.

iPhone versus Evo

Desi Brian a declarat ca n-a intentionat sa ofenseze pe nimeni, propunandu-si doar sa prezinte intr-un mod amuzant provocarile cu care se confrunta un vanzator de smartphones, a fost suspendat temporar din functie si „invitat” sa demisioneze. Angajatul a refuzat insa sa se conformeze, dand astfel si mai mari batai de cap departamentului de resurse umane al companiei, care se afla in situatia de a impaca libertatea de expresie a angajatului cu drepturile consumatorilor si reticenta actionarilor la materiale care ar putea fi lesne considerate defaimatoare. In vreme ce compania neaga acuzatiile ca si-ar concedia angajatul, Brian nu e hotarat daca sa revina sau nu la Best Buy, considerand ca este momentul oportun sa-si gaseasca un nou job, asa cum intentiona de ceva timp.

Voi cine considerati ca are dreptate in aceasta situatie? Daca am face un exercitiu de imaginatie, cum ar proceda oare un magazin din Romania intr-un astfel de caz?

To Top