Iubitul mamei mele (I Could Never Be Your Woman) este o comedie romantică, cu Michelle Pfeiffer şi Paul Rudd în rolurile principale.
Cupidon loveşte simultan în mamă şi fiică, iar iubirea se ridică la pătrat, contagioasă, amuzantă şi imprevizibilă.
Rosie (Michelle Pfeiffer) este o femeie divorţată dedicată fiicei sale adolescente şi carierei sale de producător de film. În timp ce Rosie crede că, la vârsta ei, nu-şi mai poate permite o idilă dezinvoltă şi iresponsabilă, fiica ei Izzy (Saoirse Ronan), adolescentă debutantă, se confruntă cu noi situaţii şi sentimente, neştiind dacă ceea ce simte este dragoste sau altceva.
Mai multe nu pot să vă dezvălui deoarece nu vreau să vă stric vizionarea.
Filmul este disponibil pe DVD începând cu aceasta săptămână în hypermarket-uri şi magazinele de specialitate, la un preţ recomandat de 54,9 RON.