ADATA anunță memoriile RAM DDR5-4800, o nouă generație de module capabile să atingă frecvențe de până la 4800 MT/s și cu o capacitate de până la 32 GB. În plus, ADATA a colaborat cu șase producători importanți de plăci de bază, inclusiv AORUS, ASROCK, ASUS, GIGABYTE, MSI și ROG pentru a asigura performanțe și compatibilitate optime pe o gamă cât mai largă de plăci de bază.
Odată cu creșterea numărului de nuclee al procesoarelor și al lățimii de bandă utilizate în ultimii ani, modulele de memorie cu performanțe mai ridicate sunt cruciale pentru a ține pasul în era 5G, IoT și WiFi 6. Comparativ cu modulele de memorie din generația anterioară, DDR5 permite alocarea unei lățimi de bandă mai mari fiecărui nucleu al procesorului, îmbunătățind considerabil performanța generală a computerului. ADATA DDR5-4800 are frecvențe de până la 4800 MHz și vine în variante de 8 GB, 16 GB sau 32 GB, pentru performanțe excelente și capacitate mare. De asemenea, noile memorii au tehnologie ECC (Error Correcting Code) și PMIC (Power Management Intergated Circuit) pentru transmisii cât mai precise de date și o eficiență energetică îmbunătățită.
Platforma INTEL de generația 12-a va beneficia în curând de utilizarea modulelor de memorie DDR5, iar ADATA a efectuat teste comune cu producătorii de plăci de bază AORUS, ASROCK, ASUS, GIGABYTE, MSI și ROG pentru a asigura compatibilitatea și performanța optimă. Modulele de memorie DDR5-4800 vor fi disponibile în variante de 8 GB, 16 GB și 32 GB sau dual-kit-uri cu capacități de 2x8GB, 2x16GB și 2x32GB. Variantele SO-DIMM vor fi disponibile până în al patrulea trimestru al acestui an pentru a satisface nevoile utilizatorilor de laptopuri.