Noul monitor Philips 288E2UAE de 28 inchi oferă 1,07 miliarde de culori, conectivitate USB 3.2 SuperSpeed și un design atractiv. Este alegerea perfectă pentru utilizatorii care vor să își echipeze biroul cu un monitor elegant și performant pentru divertisment și lucrul de acasă.
Culorile prind viață
Atunci când petrec mult timp în fața ecranului unui computer, utilizatorii se așteaptă la cea mai bună experiență. Motiv pentru care noul monitor Philips 288E2UAE oferă imagini cu rezoluție UltraClear, 4K UHD (3.840 x 2.160), tehnologie UltraWide și 1,07 miliarde de culori. Fiecare imagine prinde viață și fiecare detaliu este îmbunătățit. Noul monitor de 28 de inchi beneficiază de tehnologia LED IPS și SmartContrast pentru detalii bogate, oferind o experiență de vizualizare excelentă, iar când sarcinile sunt complexe și multiple, utilizatorii se pot baza pe tehnologia MultiView pentru a conecta simultan două dispozitive, precum un PC și un notebook.
Rapid și ușor
Pentru muncă, divertisment și orice altă sarcină, noul monitor Philips are USB 3.2 SuperSpeed, oferind un hub USB cu 4 porturi astfel încât utilizatorii să poată conecta tastatura și mouse-ul direct la monitor. Un port USB oferă încărcare rapidă și îndeplinește standardul USB-IF Battery Charging (BC1.2), permițând utilizatorilor să își încarce smartphone-ul compatibil. Monitorul oferă conectivitate HDMI și DisplayPort. Toate porturile sunt amplasate pe o linie orizontală în partea din spate, iar un sistem de gestionare a cablurilor ajută la menținerea unui spațiu de lucru ordonat. Monitorul mai beneficiază și de EasySelect, un joystick care permite accesul rapid la meniul de configurare. Fiecare detaliu este menit să păstreze un aspect plăcut si ordonat al spațiului de lucru.
Design premium și confort sporit
Monitorul beneficiază de o ramă ultra-îngustă, un design mai subțire și un suport elegant, făcându-l alegerea ideală pentru o casă modernă. Suportul reglabil poate fi înclinat (-5/20 grade) și poziționat la înălțimea optimă datorită posibilității sale de reglare pe înălțime (de până la 100 mm). Philips 288E2UAE are un ecran tratat anti-reflexie, modul EasyRead pentru o experiență de citire asemănătoare hârtiei, tehnologie Flicker-free și modul LowBlue pentru o vizualizare mai confortabilă pe durate prelungite de timp.
Acest monitor Philips se remarcă și prin caracteristicile sale de sustenabilitate. Conform standardelor RoHS, este certificat EnergyStar 8.0 și TCO, nu conține plumb și nici mercur, iar ambalajul este confecționat din materiale 100% reciclabile.
Monitorul Philips 288E2UAE va fi disponibil din februarie, la un preț recomandat de 1.602 lei.