După succesul portabilului ASUS EEE PC era evident că cineva va încerca să copieze acest concept. Şi uite aşa a venit pe lume WIND de la MSI, disponibil şi în România.
Ce ne ofera?
Configuraţia MSI WIND este asemănătoare cu ASUS EEE PC 901. Adică memorie RAM de 1GB, procesor Intel Atom Diamondville, ecran de 10 inch, wireless, webcam, etc.
Cea mai importantă diferenţă vine de la unitatea de stocare. În timp ce EEE PC are SSD (adică memorie flash), MSI WIND are harddisk SATA.
Avantajul harddisk-ului SATA este capacitatea mai mare, în timp ce avantajele SSD-ului sunt consumul redus, rezistenţa la şocuri mecanice, greutatea redusă. Şi să nu uităm de faptul că SSD-urile sunt silenţioase deoarece nu au părţi în mişcare.
Laptop-ul vine echipat cu sistemul de operare Microsoft Windows XP Home Edition şi este disponibil în trei culori: alb, negru şi roz, având inclusă în pachet geantă specială.
De ce imi place?
+ Bluetooth
+ Design
+ Tastatura cu butoane normale
De ce nu imi place?
– Harddisk SATA de 5400RPM
– Carcasa este ca un magnet de amprente
– Baterie 3 cell (separat se poate achiziţiona una de 6 cell)