Imediat după lansarea seriei 400 de acceleratoare grafice pentru notebook-uri, NVIDIA prezintă un model echivalent pentru desktop-uri. GeForce GT 420 va fi disponibil prin diverși integratori de sisteme și nu ca variantă de sine stătătoare pe care să o puteți cumpăra de la magazin.
Placa va suporta instucțiunile DirectX 11 și va beneficia de 48 de procesoare stream, o interfață de memorie pe 128 biți și 2GB de memorie RAM la 900MHz. Consumul de energie este limitat la 50W, răcirea este efectuată cu ajutorul unui ventilator însă placa ocupă un singur slot și nu pune problema unei alimentări pretențioase.
Sursa: Electronista.com