SKIN a aniversat pe 21 septembrie 4 ani Nikon în România, prin intermediul unui eveniment care a adunat peste 400 de invitaţi din industria foto, parteneri, fotografi profesionişti, presa de specialitate şi membri ai comunităţii Nikoniştilor.
Evenimentul, ce s-a desfăşurat la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, a fost organizat la puțin timp după anunţarea noii categorii de aparate Nikon 1 şi a celor două aparate din această categorie: Nikon 1 V1 şi Nikon 1 J1.
Camil Perian, Director General SKIN, a declarat în discurul introductiv: „Suntem mândri de ceea ce am realizat în aceşti 4 ani. Am reuşit să fim numărul 1 nu numai în vânzări, dar şi în alte arii poate mai importante: suntem comunitatea românească cea mai mare din IT&C, cu peste 54.000 de fani pe Facebook şi cu unul dintre cele mai vizitate site-uri de fotografie din România, www.nikonisti.ro, suntem unul dintre promotorii principali ai educaţiei în fotografie, organizator de workshopuri şi susţinător înfocat al celor mai importante cursuri foto din ţară şi suntem alături de cei mai talentaţi fotografi români în expediţiile şi proiectele lor fotografice”.