Dupa entuziasmul universal de care s-a bucurat lansarea iPhone 4, Apple vede si reversul medaliei, confruntandu-se cu numeroase reclamatii privind functionarea terminalului. Iar acestea nu vizeaza o singura problema: in primul rand, utilizatorii se plang ca iPhone 4 are probleme cu antena, iar semnalul este foarte slab, cauzand chiar intreruperea convorbirilor atunci cand telefonul este tinut intr-o anumita pozitie in care semnalul receptat este minim.
Un alt motiv de nemultumire pentru utilizatorii iPhone4 este faptul ca uneori nu functioneaza senzorul de proximitate, care ar trebui sa dezactiveze comenzile de pe ecran in timpul apelurilor astfel incat sa nu poata fi actionat accidental vreun buton atunci cand telefonul este presat de fata utilizatorului. Efectul acestei probleme tehnice este lesne de intuit: se intrerup convorbiri, smartphone-ul apeleaza din greseala numere din agenda sau este declansat speakerul fara ca utilizatorul sa doreasca acest lucru. Cum s-ar zice, se pare ca nu este chiar atat de smart 🙂 Exista, desigur, si o solutie la aceasta problema: utilizarea unui set de casti sau a unui dispozitiv Bluetooth. Costurile suplimentare ar fi suportate insa de cumparatorii iPhone 4, care au platit deja nu mai putin de 200$ pentru terminal.
Pana la solutionarea problemelor tehnice, Apple trebuie sa dea un raspuns celor aproape 1500 de reclamatii de pe forumul propriu, care acopera deja 99 de pagini (la momentul publicarii acestei stiri). Cum si cat de curand se vor rezolva aceste defectiuni ramane de vazut. Cert este ca, deocamdata, utilizatorii iPhone 4 deja regreta alegerea facuta. Oare cum va compensa Apple neplacerile create clientilor sai?