Poanta cu laptopurile convertibile bine făcute este că s-ar putea să cam uiți de banalul format de laptop și să le ții mai mult în formatul tabletă, mai ales dacă rulezi un Windows 11 pe un ecran de 16 inchi, ceea ce descrie destul de bine experiența pe care o vei avea cu un ROG FLOW X16 GV601. După FLOW X13 de anul trecut, ASUS a primit un feedback foarte bun, iar anul acesta a ridicat ștacheta destul de sus, oferind o configurație hardware redutabilă într-un design compact și funcțional, ceea ce reprezintă o combinație ideală pentru o mulțime de scenarii de utilizare.
Iar cum laptopului îi șade bine cu drumul, probabil cel mai comod scenariu este cel sub formă de tabletă, care oferă toate beneficiile unui sistem de operare avansat într-un format foarte compact, dar cu o imagine generoasă de 16 inchi, ceea ce depășește net ofertele multor laptopuri de pe piață. Iar dacă la asta mai adăugăm și placa grafică ce poate urca în gamă până la o NVIDIA Geforce RTX3070 Ti, pesemne că un fior rece deja străbate marea masă de laptopuri de gaming. Și pe bună dreptate, pentru că, dincolo de rivalitatea redutabilă pe partea de gaming, FLOW X16 oferă mult mai multe modalități de utilizare, inclusiv pentru partea productivă a vieții tale. Dacă erai în căutarea acelui laptop unic, care să te servească la fel de bine pentru munca de la birou și pentru distracția de acasă sau de oriunde altundeva, noi credem că te poți relaxa, pentru că probabil deja ai găsit ce căutai: FLOW X16.
Design potrivit pentru multiple scenarii de utilizare
Prima caracteristică de design care îți atrage atenția este grosimea de doar 19,4 mm, motiv pentru care FLOW X16 oferă o estetică low-profile. Grosimea este perfectă pentru modul tabletă și este unul dintre motivele pentru care acest laptop petrece atât de mult timp în modul acesta. În plus, faptul că este subțire îl face ușor de strecurat într-un rucsac sau o geantă, ceea ce-i conferă o mobilitate de invidiat.
Cele două finisaje, în culorile OFF Black sau Eclipse Gray, sunt însoțite de un design texturat „gravity wave”, care acoperă întreaga carcasă ultra-subțire, fabricată dintr-un aliaj de magneziu. Textura permite o priză fermă, salutară în special atunci când ești în mișcare. În plus, finisajul sablat adaugă un plus de aderență atunci când îl transporți sau îl manipulezi în regim de tabletă.
Una peste alta, ROG FLOW X16 emană un stil unic, care arată la fel de bine pentru lucru la biroul sau pe post de stație de luptă pentru jocuri.
FLOW X16 a fost proiectat pentru a fi versatil. Tastatura beneficiază de funcția N-key rollover, de o cursă a tastelor de 1,7 mm și de iluminare RGB cu o singură zonă cu suport Aura Sync, oferind același set de caracteristici premium ca și celelalte laptopuri ROG. Atunci când este utilizat în modul tabletă, ecranul tactil de 16 inchi îți permite să te bucuri fără efort de jocurile tale preferate compatibile cu dispozitivele mobile și tactile. Pentru jocurile suportate, X16 se conectează, de asemenea, fără probleme cu controllere wireless pentru o nouă abordare a jocurilor ultraportabile.
FLOW X16 are balamale de 360 de grade care sunt suficient de solide pentru a-ți da încredere ori de câte ori îl rabatezi în modul tabletă, iar articulația este suficient de fermă pentru a putea poziționa stabil ecranul, la orice unghi ai nevoie. De asemenea, ecranul este tactil și este echipat cu sticlă Corning Gorilla Glass rezistentă la zgârieturi, pentru o durabilitate și funcționalitate sporite. Îl poți seta în modul clapetă pentru munca și joaca de zi cu zi, sau îl poți trece în modul stand pentru a-ți dezlănțui creativitatea. Puteți, de asemenea, să treci în modul cort pentru o răcire mai bună în timpul jocurilor sau să pliezi ecranul complet înapoi pentru a-l transforma într-o tabletă cu ecran tactil cu suport pentru stylus (inclus) pentru design grafic și multe altele.
Hardware neașteptat de puternic
Chiar dacă este foarte ușor de confundat cu doar o tabletă, ROG FLOW X 16 are ADN-ului unui laptop de gaming performant, motiv pentru care fișa sa tehnică este de-a dreptul impresionantă. Este echipat cu un procesor AMD care urcă în gamă până la un CPU Rembrandt 6900HS și cu un GPU Nvidia Geforce RTX3070 Ti, până la 64GB de memorie DDR5 de înaltă eficiență care rulează la 4800MHz și 2 sloturi PCIe Gen 4×4 SSD. De menționat că plăcile grafice din seria NVIDIA GeForce RTX 30 alimentează cele mai rapide laptopuri din lume pentru gameri și creatori și să ai așa ceva în formatul ultra-portabil de tabletă este destul de rar. Plăcile grafice sunt construite pe baza Ampere – arhitectura RTX de a doua generație a NVIDIA – pentru a-ți oferi cea mai realistă grafică ray-traced și funcții AI de ultimă generație, precum NVIDIA DLSS. În plus, tehnologiile Max-Q dezlănțuie puterea inteligenței artificiale pentru a realiza laptopuri subțiri și de înaltă performanță, mai rapide și mai bune ca niciodată.
Un alt element ingenios este comutatorul MUX (sau Multiplexer Switch), care îți permite să activezi sau să dezactivezi manual grafica integrată. OK, și ce-i cu asta? Oricum nu folosesc grafica integrată, ai fi tentat să spui. Dar poate nu știai că laptopurile moderne pentru jocuri direcționează cadrele de la GPU prin grafica integrată a procesorului înainte de a ajunge la afișaj, pentru a prioritiza durata de viață a bateriei. Comutatorul MUX poate modifica fizic conexiunea dintre GPU și ecran, iar pentru că toate cadrele sunt direcționate direct de la GPU-ul discret către ecran, vei obține o performanță sporită și o experiență de joc mai bună, în general, cu până la 10%.
Dacă ai nevoie de și mai multă putere, poți conecta FLOW X16 la GPU-ul extern XG mobile, care vine într-un format ultra-compact și cântărește doar 1,2 kg. Dar, în ciuda formatului său minuscul, datorită eficienței răcirii cu cameră de vapori, ASUS a putut monta până la un GPU AMD Radeon RX 6850M XT, cu un adaptor de alimentare intern de 330W.
Ecran perfect pentru jocuri
Dat fiind că avem de-a face cu un laptop de gaming, nu este de mirare că ROG FLOW X16 este disponibil cu panouri uimitoare, care ajung până la un superb ecran MiniLED Nebula HDR, cu o luminozitate maximă de 1100 de niți, o rată de reîmprospătare de 165Hz și un timp de răspuns de 3ms. În plus, de interes în special pentru creatorii de conținut, toate panourile sunt validate Pantone pentru o acuratețe excelentă a culorilor și utilizează un raport de aspect 16:10 care oferă mai mult spațiu vertical pentru o mai bună productivitate.
Tehnologia Mini LED permite un contrast mai profund și o luminozitate mai mare decât la afișajele LED tradiționale, redând o imagine care parcă iese din ecran, cu certificare VESA DisplayHDR™ 1000. Așa că pregătește-te să fii uimit de culori vii cu o acoperire DCI-P3 de 100% și o luminozitate maximă de 1100 de niți.
Ecranul Nebula HDR Display™ dispune de tehnologia AmLED de la AUO și de algoritmul de retro-iluminare intern al ROG. Această tehnologie de control adaptiv utilizează procesarea imaginii, precum și atenuarea și amplificarea dinamică pentru a crea o atenuare locală hiper-precisă, care reduce efectul de blooming observat la unele panouri HDR. Cu densitatea crescută a Mini LED, conținutul tău va arăta mai vibrant ca niciodată. În jocuri, acest laptop se mișcă extrem de fluid și nu vei vedea artefacte deranjante sau ruperi de imagine. Gradația foarte bună a culorilor permite reperarea rapidă a inamicilor și lag-ul de intrare este inexistent, așa că jocul va reacționa instantaneu la orice comandă din partea ta.
De la scenă la scenă, de la cadru la cadru, Dolby Vision® îmbunătățește imaginile video 4K standard cu gamă dinamică înaltă (HDR), ajustând în mod dinamic elementele vizuale pentru a face ca fiecare imagine din fața ta să fie mai bogată, mai luminoasă și mai vie. Creatorii își pot filma și edita fluxurile, videoclipurile și alte tipuri de conținut într-un format utilizat în mod obișnuit de profesioniștii din industrie.
Nimic nu strică imersiunea în joc mai mult decât sacadările și ruperile de imagine. GPU-urile redau cadrele la viteze variabile, dar ecranele se reîmprospătează, de obicei, la un ritm constant, astfel încât acestea se pot desincroniza, provocând probleme vizibile și artefacte. Cu Adaptive Sync, rata de reîmprospătare a afișajului se sincronizează cu cea a GPU-ului pentru a elimina efectul vizual de rupere, a minimiza sacadările și a reduce decalajul de intrare.
Arma secretă: sistemul de răcire
Jocurile AAA recente solicită destul de mult sistemul, iar performanțele bune ale laptopului nu ar putea fi susținute fără un sistem de răcire extrem de eficient, mai ales că laptopul vine într-un format subțire. Din acest motiv, ASUS a inclus, în premieră, o configurație revoluționară cu trei ventilatoare numită Frost Force, care, în combinație cu radiatorul Pulsar care redirecționează fluxul de aer către GPU, oferă o răcire excepțională și o performanță mai bună.
Tehnologia Frost Force direcționează aerul prin decupaje din carcasă calculate cu precizie, iar noul radiator Pulsar este mai mare, acoperind întreaga parte din spate a mașinii și având o suprafață totală de 110.902 mm² datorită celor 330 de lamele individuale cu o grosime de 0,1 mm. În plus, un al treilea ventilator auxiliar ajută la trimiterea căldurii suplimentare de la GPU direct către radiatorul Pulsar Heatsink, menținând aparatul răcoros în timpul randărilor video sau al sesiunilor lungi de jocuri.
ROG Flow X16 dispune și de un filtru de praf pentru ventilatoare, permițând procesorului să respire mai ușor, în comparație cu mașinile fără filtru, după o utilizare pe termen lung. Cu cât este mai puțin praf, cu atât mai mult timp computerul poate funcționa la performanțe maxime, fără a se bloca.
Ventilatoarele Arc Flow actualizate dispun de 84 de palete curbate, modelate special pentru a maximiza fluxul de aer cu zgomot minim. Lamele cu grosime variabilă, care se îngustează până la doar 0,2 mm la vârf, reduc turbulențele pe măsură ce ventilatorul accelerează aerul cu ajutorul forței centrifuge, oferindu-ți o experiență generală mai silențioasă. Tehnologia 0dB Ambient Cooling face ca, în modul de funcționare silențios, sistemul de răcire să oprească toate ventilatoarele în timpul sarcinilor zilnice pentru a disipa căldura în mod pasiv. Dacă temperaturile CPU sau GPU cresc, ventilatoarele se pornesc din nou automat. Compusul Liquid Metal de la Thermal Grizzly reduce temperaturile CPU cu până la 10°C în comparație cu pasta termică standard, susține ASUS.
Sunet captivant, chiar și fără căști
Difuzoarele cvadruple alimentate de Dolby Atmos ale acestui laptop te pun în centrul acțiunii. Dacă ai nevoie de un volum mai mare, mai ales pentru indiciile sonore pe care ți le oferă unele jocuri, nu va fi o problemă datorită difuzoarelor Smart Amp. De asemenea, anularea bidirecțională a zgomotului prin AI purifică atât sunetul de intrare, cât și cel de ieșire, ceea ce face ca transmisiunile, conversațiile și înregistrările să fie mai clare ca niciodată.
Cele trei moduri disponibile pentru matricea de microfon integrată îți oferă un control sporit asupra intrării tale. Modul cardioid captează sunetul chiar din fața laptopului, minimizând în același timp intrarea din spate, ceea ce îl face ideal pentru streaming și jocuri. Modul stereo utilizează canalele din dreapta și din stânga pentru a înregistra un peisaj sonor mai larg pentru muzică live sau alte experiențe imersive. Modul omnidirecțional captează sunetul din toate direcțiile în mod egal pentru conferințe telefonice de grup mai clare.
Companionul de care ai nevoie
Dacă ești acel tip de Jekyll/Hyde care ziua lucrează la birou cu cravata la gât și noaptea masacrează hoarde întregi de inamici, ROG FLOW X16 este singurul laptop de care ai nevoie. Fie că ești într-o locație fixă sau în plină mișcare, nu prea are importanță, pentru că poți seta laptopul exact în modul în care ai nevoie. Versatilitatea acestui sistem este dublată de o configurație robustă, cu care te poți achita cu succes de orice sarcină de lucru sau de divertisment și triplată de dimensiunea generoasă a excelentului său ecran. Prețul poate fi mare pentru marea majoritate de utilizatori – 14.000 de lei pentru o configurație cu procesor AMD Ryzen 9 6900HS, ecran QHD+ la 165Hz, 32GB RAM, 1TB PCIe 4.0 NVMe M.2, NVIDIA GeForce RTX 3070 Ti 8GB GDDR6 și Windows 11 Home.
Evaluarea PC News
Performanță
Design
Conectivitate
Preț
ROG FLOW X16 are tot ce-i trebuie indiferent ce vrei să faci cu el. Are puterea necesară în jocuri, suplețea necesară pentru transport ușor, ecranul perfect pentru orice tip de conținut și versatilitatea necesară pentru orice scenariu de utilizare. Un companion ideal!