Samsung Electronics România a prezentat, în cadrul unui eveniment de presă, cele două smartphone-uri din noua serie Galaxy Note 10. Noua gamă este destinată utilizatorilor moderni, care se folosesc de telefon în activitatea lor de zi cu zi, atât personală, cât mai ales cea profesională. Galaxy Note 10 a generat cu 20% mai multe precomenzi decât Galaxy Note 9 anul trecut.
În cadrul evenimentului, participanții au avut ocazia să vadă în acțiune cele mai puternice telefoane ale momentului, în cele trei cornere special amenajate: zona next-level power of creativity, unde participanții au avut ocazia să vadă cum arată ilustrațiile în realitate augmentată realizate exclusiv cu S Pen și au testat noile funcții ale camerei foto și video; zona next-level power of gaming, unde participanții au experimentat funcția Game Booster bazată pe inteligență artificială; zona next-level power of productivity, unde un consultant a explicat funcția DEX video.
Echipat cu Cinematic Infinity Display și cu cel mai avansat S Pen de până acum, precum și cu specificații ale camerei îmbunătățite care permit utilizatorilor să facă cele mai uimitoare fotografii și clipuri video, Galaxy Note 10 îmbină design-ul elegant cu instrumente de productivitate pentru a oferi cea mai bună experiență utilizatorilor Galaxy.
Pentru prima oară în istoria Note, Galaxy Note 10 este disponibil în două dimensiuni: Galaxy Note 10 este destinat celor care își doresc să se bucure de puterea lui S Pen într-un telefon compact, în timp ce Galaxy Note 10+ este destinat celor care vor cel mai mare display produs vreodată pentru un Note, Cinematic Infinity Display de 6.8 inci.
„Utilizatorii au asociat de-a lungul timpului Note-ul cu telefonul premium, care înglobează cele mai bune specificații din seria Galaxy, fapt care se aplică în fiecare an. Ne bucurăm să vă prezentăm cele două telefoane din seria Galaxy Note 10, care sunt destinate atât celor care vor să fie maximum de productivi, care au nevoie de un device de încredere în orice moment și care se pot folosi de capabilitățile S Pen-ului îmbunătățit, celor care își exprimă creativitatea prin foto și video și care vor să editeze direct de pe telefon, celor pasionați de gaming, cât și celor care au nevoie de conectivitate și viteze mari, precum și de o baterie pe care o folosești întreaga zi”, a afirmat Alexandru Costache, Head of Telecom Product Management, Samsung România.
În România, telefoanele din seria Galaxy Note 10 vor fi disponibile în magazinele partenerilor selectați începând cu data de 23 august 2019, în culorile Aura Glow, Aura Black, Aura Pink pentru Note 10 și Aura Glow, Aura Black, Aura White pentru Note 10+.