Stiri

Samsung GALAXY Tab 7.0 Plus

Samsung a lansat o nouă tabletă cu diagonala de 7 inci ce are în spate un procesor tactat la 1.2GHz. GALAXY Tab 7.0 Plus rulează sistemul de operare Android 3.2 Honeycomb, având acces la aplicațiile din Android Market.

Mini Apps permite multitasking eficient prin fuzionarea a 7 aplicații ușor de accesat printr-o bară de accesorii aflată în partea inferioară a ecranului principal. Utilizatorii pot lansa aplicațiile favorite, cum ar fi playerul muzical sau calendarul sub forma unor pop-up-uri deasupra aplicațiilor ce rulează pe tot ecranul. În plus, interfața dispozitivului poate fi personalizată grație funcției Live Panel.

Samsung a fost prima companie care a lansat o tabletă de 7 inci odată cu GALAXY Tab, prezentată la IFA anul trecut, un dispozitiv care a marcat un pas important în industrie. Continuând succesul predecesorului său, noul model GALAXY Tab 7.0 Plus dispune de portabilitate sporită, productivitate îmbunătățită și de o experiență multimedia mai vie,” a declarat JK Shin, Președinte și Șef al diviziei Samsung Mobile Communications. Acesta a adăugat: „GALAXY Tab 7.0 Plus este dispozitivul ideal pentru utilizatorul care, pe lângă productivitate, caută să rămână în permanență conectat cu noutățile de la birou, dar și din viața celor dragi.

GALAXY Tab 7.0 Plus va fi disponibil întâi în Indonezia și în Austria, de la sfârșitul lunii octombrie și apoi, treptat, la nivel global, inclusiv în Asia de Sud-Est și Sud-Vest, SUA, Europa, CIS, America Latină, Orientul Mijlociu, Africa, Japonia și China.

Samsung-GALAXY-Tab-7-Plus

To Top