Stiri

Telefonul Nokia G20 este disponibil în România

Nokia G20
Nokia G20

Noul telefon Nokia G20 este disponibil în România la prețul recomandat de 799 lei, cu toate taxele incluse. Nokia G20 oferă o autonomie de până la trei zile păstrând cumva tradiția vechilor telefoane.

Nokia G20 surprinde imagini cu ajutorul camerei de 48MP și captează videoclipuri cu OZO Audio, pentru un conținut stabil pe care îl puteți filma din mers. Ecranul are diagonala de 6,5 inchi, iar datorită posibilității de a crește nivelul de luminozitate, nu veți avea o problemă în a vedea ce ați lucrat, indiferent că este zi sau noapte. Telefonul este disponibil în versiuni cu 4GB memorie RAM și 64GB spațiu de stocare sau 4GB memorie RAM și 128GB spațiu de stocare. Puteți debloca terminalul Nokia G20 după bunul plac. Alegeți între senzorul de amprentă lateral sau deblocarea facială pentru a accesa ceea ce aveți nevoie atunci când aveți nevoie.

Nokia G20 rulează sistemul de operare Android și va primi timp de trei actualizări lunare pentru o securitate sporită. Nokia G20 vine cu Android 11 însă producătorul spune că telefonul va primi Android 12 atunci când va fi disponibil. Actualizările sistemului de operare sunt importante pentru a prelungi durata de viață a aparatului.

Preț și disponibilitate

Nokia G20 este deja disponibil în România, prin intermediul magazinelor specializate, în culorile Night și Glacier, la prețul recomandat de 799 lei (cu toate taxele incluse).

To Top