Stiri

Un român în finala Sony World Photography Awards Student Focus 2014

Sebastian Văcăriuc - student la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj
Sebastian Văcăriuc - student la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj

Sebastian Văcăriuc, student la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, este finalist în competiția de fotografie Sony World Photography Awards Student Focus 2014. “Student Focus” este unul dintre cele mai mari programe internaționale de fotografie dedicate studenților. În acest program sunt implicate 230 de instituții educaționale din lumea întreagă, iar scopul acestuia este de a sprijini și inspira generațiile viitoare de fotografi.

Sebastian Văcăriuc, student în anul al doilea la Univerisitatea Babeș-Bolyai, unde urmează cursuri de fotografie, este din Botoșani și are 23 de ani. El și-a asigurat locul între cei 10 finaliști din lumea întreagă cu imaginea denumită ”Bătrân pe un câmp unde se sfârșește orașul”. Imaginea a fost realizată ca urmare a unei cerințe ce vizează subiectul ”Știrile de mâine”, într-o singură imagine.

”Fotografia a fost realizată în octombrie 2013, pe un câmp de la marginea orașului Cluj-Napoca. După câteva minute, l-am zărit pe acest bătrân și am vrut să surprind contrastul dintre el și ambientul sălbatic, mărginit în zare de blocurile din oraș. Ca de obicei, am văzut o conexiune între elementele componente ale imaginii, iar scopul meu era să o surprind”, spune Sebastian Văcăriuc despre fotografia sa.

”Am fost foarte fericit să aflu că sunt unul dintre finaliștii competiției. Acest rezultat îmi dă mai multă încredere în mine și este dovada că am progresat de-a lungul timpului. Am considerat ultima cerință a concursului ca pe o nouă provacare și voi face tot posibilul să ating standarele acestei competiții”, completează Sebastian Văcăriuc.

În calitate de finalist, Văcăriuc a câștigat o cameră foto full frame Sony α7 , pe care va trebui să o folosească acum pentru a rezolva a doua cerință a competiției: o serie de fotografii cu numele ”Autoportrete”. O singură serie va fi aleasă câștigătoare de către juriul concursului. Toți finaliștii beneficiază, de asemenea, de o călătorie în Londra, alături de profesorii lor, pentru a participa la gala de premiere Sony World Photography Awards 2014, ce are loc pe 30 aprilie.

Sebastian Văcăriuc - student la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj

Sebastian Văcăriuc – student la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj

La ceremonie va fi premiat Fotograful anului 2014 la Student Focus, ce va primi echipament fotografic Sony în valoare de 35.000 €, pentru universitatea la care urmează cursuri.

În plus, fiecare finalist își va putea vedea seria de ”Autoportrete” expusă în Londra, la Somerset House, ca parte din expoziția Sony World Photography Awards 2014, în perioada 1-18 mai, iar imaginile lor vor fi publicate în albumul anual Sony World Photography Awards.

Cei 10 finaliști Student Focus sunt:

Argentina – Nadia Navarro, Al Aire
Bangladesh – Rahul Talukder, Pathshala South Asia Media Institute
China – Li Dandan, Nanjing University of the Arts
Denmark – Tor Birk Trads, Danish School of Media
New Zealand – Chloe Riddell, University of Auckland
Romania – Sebastian Văcăriuc, Babes-Bolyai University
South Africa – Russell Bruns, Rhodes University
South Africa – Tara Mette, Stellenbosch Academy of Design & Photography
United Kingdom – Scarlet Evans, Central St Martins
USA – Jordan VanSise, Marylhurst University

To Top