Stiri

Acer Aspire 5755 un notebook multimedia

Acer Aspire 5755

Acer propune pieței un nou notebook multimedia din segmentul mainstream ce este disponibil cu o multitudine de procesoare Intel incluzând i7-2820QM. Grafica NVIDIA comută automat între procesorul dedicat și cel integrat pentru un management ideal al energiei. Cu alte cuvinte, în momentul în care laptop-ul este solicitat de un joc complex, intră în acțiune chipset-ul grafic specializat urmând ca aplicațiile mai puțin pretențioase din punct de vedere grafic să ruleze pe modulul video integrat.

Clienții pot alege configurații cu 8Gb memorie RAM și 1TB spațiu de stocare. Pentru acest model, Acer a ales un panou de 15.6 inci și o rezoluție de 1366×768 pixeli însă utilizatorul are la dispoziție portul HDMI ssau tehnologia Intel Wireless Display (WiDi) pentru a transmite semnalul video către un ecran mai mare.

Acer Aspire 5755 va fi disponibil în câteva nuanțe diferite la prețuri ce pornesc de la 1444 de dolari.
Acer Aspire 5755

To Top