Stiri

Acer TimelineX

Noua serie de laptop-uri Acer TimelineX poate constitui o opțiune interesantă pentru cei care nu sunt prea interesați de design-ul exterior și alocă un buget mic achizițiilor IT. Acer a ales pentru aceste modele un touchpad multi-gesture și o tastatură de tip chiclet.
Noile sisteme deţin o autonomie de până la 10 ore, cu o singură încărcare. În plus, bateria are un ciclu de viaţă mult mai îndelungat. Seria Acer Aspire TimelineX Series încorporează cea de-a doua generaţie a gamei de procesoare Intel Core, o placă video NVIDIA GeForce şi sunt echipate cu hard disk-uri de până la 750 GB. Cei mai pretențioși pot instala o unitate SSD pentru un plus de viteză.

Variind de la modelul compact 3830T cu o diagonală de 34 cm (13.3″) la cel foarte subţire 4830T de 35.5 cm (14.0″) şi 5830T de 39.5 cm (15.6″), laptopurile Aspire TimelineX sunt prevăzute cu noile display-uri Acer CineCrystal LED cu un aspect 16:9 şi o rezoluţie HD 1366 X 768 pixeli. Noile notebookuri sunt disponibile în România din această lună în reţeaua partenerilor Acer, la preţuri ce încep de la 2999 de lei.
Acer TimelineX

To Top