Stiri

AMD dezvăluie o gamă extinsă de produse cu performanțe ridicate

AMD Ryzen
AMD Ryzen

În cadrul Financial Analyst Day, AMD a prezentat următoarele etape din strategia pe termen lung pe care compania a adoptat-o și care se concentrează pe livrarea de produse și tehnologii într-o piață combinată de $60 miliarde de dolari ce constă în PC-uri, dispozitive electronice și centre de date.

„Strategia noastră pe termen lung poziționează AMD astfel încât să poată beneficia de cele mai importante schimbări tehnologice din industrie, cumulat cu obținerea de rezultate financiare semnificative,” a spus Președintele AMD și CEO Dr. Lisa Su. „Intrăm într-o nouă etapă a dezvoltării noastre prin introducerea unui set fenomenal de dispozitive în mai multe segmente de piață. AMD este singura companie care oferă o combinație unică de procesoare cu performațe ridicate și tehnologii grafice de ultimă generație necesare unei experiențe cu adevărat imersive.”

Informații despre centrele de date

AMD pășește într-o nouă eră a procesoarelor cu performanțe ridicate pentru servere și centre de date odată cu lansarea EPYC. Cu un număr ridicat de nuclee, lățime de bandă superioară a memoriei, suport fără egal pentru canale input/output (I/O) de mare viteză într-un singur cip, EPYC își dorește să revoluționeze piața de servere dual-socket. Având nume de cod „Naples”, noua gamă de procesoare cu performanțe ridicate destinate centrelor de date tradiționale on-premise dar și celor cloud, vor beneficia de arhitectură „Zen” x86 cu până la 32 nuclee.

Procesoare pentru consumatori

Viitoarele modele de procesoare AMD pentru consumatori includ:

Soluții Consumer desktop PC

Ryzen Threadripper, un procesor cu nucleu „Zen” și versiuni cu până la 16-nuclee și 32-threads pe o platformă complet nouă cu lățime de bandă extinsă pentru memorie, create pentru piața High-End Desktop (HEDT). Lansarea este programată pentru vara acestui an.

Ryzen 3 desktop CPU – ce vor fi disponibile in Q3 2017.

Soluții Consumer notebook PC

Ryzen Mobile APU (nume de cod „Raven Ridge”) vor dispune de 4-nuclee, 8-thread „Zen”-based și grafică „Vega” cu performanțe ridicate ce vor oferi cu până la 50% mai multă putere de calcul în cazul procesorului central și până la 40% mai multe performanțe grafice, comparativ cu generațiile precedente. Programate pentru lansare in a doua jumătate a anului acesta, Ryzen Mobile APUs sunt ideale pentru computere premium 2-in-1, ultraportabile și PC-uri de gaming cu dimensiuni reduse.

Grafică

AMD a anunțat Radeon Vega Frontier Edition, primul produs ce are la baza arhitectura de top Radeon Vega ca și soluție pentru mașini inteligente și lucrul cu efecte vizuale avansate. Cu 64 compute units (4096 stream processors), Radeon Vega Frontier Edition oferă o performanță estimată de 25 TFLOPS calcul FP16 si 13 TFLOPS calcul FP32 fiind creată pentru a susține fluxuri de lucru extrem de agresive de design, rendering, și machine intelligence. Radeon Vega Frontier Edition va fi disponibilă pentru achiziție în Q2 2017.

AMD Ryzen

AMD Ryzen

To Top