Stiri

AMD lanseaza un nou procesor

Cu ocazia „Supercomputing 2006” AMD a prezentat în premieră procesorul dedicat pentru prelucrare de flux de date, construit să poată răspundă cerinţelor hardware specifice aplicaţiilor HPC (high-performance computing). Proiectat în mod special pentru sistemele de calcul (servere şi staţii de lucru), procesorul AMD pentru prelucrare de flux de date (Stream Processor™) foloseşte noua interfaţă hardware CTM™ pentru a obţine o creştere semnificativă a performanţelor în arii de utilizare precum analizele financiare, analizele datelor privind activitatea seismică, cercetările ştiinţifice şi multe altele.


Prelucrarea de flux de date reprezintă un factor influent în procesarea paralelă utilizată în mod normal pentru a calcula şi afişa pe monitor milioane de pixeli, de sute de ori pe secundă în cazul aplicaţiilor grafice 3D. Prin prelucrare de flux de date se pune la lucru o forţă puternică de procesare pentru o arie largă de aplicaţii ştiinţifice, de afaceri sau ale utilizatorilor obişnuiţi. Instituţiile vor avea abilitatea de a procesa cantităţi uriaşe de informaţie într-o perioadă de timp semnificativ mai scurtă. (Aceste comparaţii se bazează pe simularea unor modele tradiţionale de procesare versus procesorul AMD dedicat pentru procesare de flux de date. Anumite modele seismice ce utilizează Migraţia Kirkoff au fost rulate de 20 de ori mai repede folosind procesoarele AMD dedicate pentru prelucrare de flux de date decât prin folosirea microprocesoarelor.)

Prezentul procesor AMD este primul echipament din această categorie de hardware care adresează zona ‘enterprise’ în vederea soluţionării problemelor de procesare de flux de date.

Utilizând tehnologie profesională dezvoltată de AMD Graphics Product Group, noul procesor dedicat pentru prelucrare de flux de date este o placă PCI Express cu o memorie de mare densitate, superioară oricărei plăci grafice ‘consumer’, ce totalizează o capacitate de 1GB de memorie GDDR3 dedicată acestui tip de aplicaţii.

De asemenea, procesorul beneficiază de optimizarea HPC a performanţei memoriei, în vederea soluţionării unui set special de probleme de procesare. Procesorul include suport extins la nivelul sistemului de operare pentru implementările în maşini de tip server, full-service şi suport tehnic la nivel ‘enterprise’. Noul produs este disponibil prin distribuitorii AMD din întreaga lume şi beneficiază de o perioadă de garanţie de trei ani.

Furnizori renumiţi de platforme hardware, precum GraphStream Inc., PANTA Systems, şi Rackable Systems au introdus pe piaţă noi servere de prelucrare de flux de date. Acestea folosesc noul AMD Stream Processor pentru a oferi performanţe superioare pentru aplicaţiile HPC şi pentru segmentul de piaţă ‘enterprise’.

To Top