Stiri

AOC introduce monitoarele de gaming 24G4X și 27G4X cu rate de reîmprospătare de 180 Hz

Monitor de gaming AOC GAMING 27G4X de 27″ (68 cm)
Monitor de gaming AOC GAMING 27G4X de 27″ (68 cm)
(CREDIT: AOC )

AGON by AOC  își extinde gama de monitoare cu modelele AOC GAMING 24G4X și AOC GAMING 27G4X, ambele având un aspect modern și specificații de ultimă generație, precum rata de reîmprospătare de 180 Hz. Prețurile recomandate sunt de 842 lei pentru modelul de 23,8 și 991 lei pentru cel de 27″, ambele urmând să fie disponibile începând cu luna februarie.

Cele două monitoare au panouri Fast IPS, oferind culori vii și unghiuri largi de vizualizare. Rata de reîmprospătare impresionantă de 180 Hz, timpul de răspuns GtG de până la 1 ms și compatibilitatea cu tehnologia NVIDIA G-SYNC promit experiențe de joc fluide și fără întârzieri, ideale pentru jocurile rapide și competitive.

Monitor de gaming AOC GAMING 24G4X de 23,8″ (60 cm)

Monitor de gaming AOC GAMING 24G4X de 23,8″ (60 cm) (Foto: AOC )

Cu o rezoluție Full HD (1920×1080), monitoarele sunt optimizate pentru a oferi o performanță grafică excelentă pe o gamă largă de sisteme. Sunt potrivite nu doar pentru gaming, dar și pentru alte activități cum ar fi editarea foto/video sau live streaming.

Designul monitoarelor este inspirat de liniile elegante ale avioanelor de vânătoare, cu accente gri închis și forme triunghiulare pe partea din spate. Baza compactă și ergonomică asigură un spațiu generos pentru mouse și tastatură. Monitoarele sunt echipate cu suport ergonomic, permițând ajustări multiple pentru confort maxim. De asemenea, includ funcții precum Flicker-Free și LowBlue, pentru a reduce oboseala ochilor.

Meniul OSD a fost actualizat pentru a oferi o experiență de utilizare mai intuitivă, iar aplicația AOC G-Menu permite configurarea monitorului direct din software. Monitoarele AOC GAMING G4 sunt livrate în ambalaje ecologice, reflectând angajamentul brandului pentru protecția mediului.

To Top