Stiri

Aragazul tău nu are Wi-FI?! Hmm

Electrocasnicele viitorului, de la aparatele de gătit la uscătorul de păr și mașina de spălat, se vor conecta la internet prin Wi-Fi. Va exista o comunicare între aparatele din casă și internet. Spre exemplu o gospodină va putea pune pe Facebook stadiul în care se află mâncarea din cuptor. Din păcate tehnologia are și dezavantaje. Hackerii vor putea prelua controlul asupra electrocasnicelor comandate cu microcontrolere avansate sau corporația te va putea controla mai bine astfel încât să-ți exploateze slăbiciunile.

Grupul Bosch vede un mare potenţial în web 3.0, Internetul obiectelor şi serviciilor. „Ne aşteptăm ca piaţa pentru astfel de produse şi servicii să crească semnificativ şi, în prezent, pregătim compania noastră pentru această creştere” a declarat dr. Volkmar Denner, membru al Consiliului de administraţie al companiei Bosch.

Internetul obiectelor şi serviciilor este următoarea etapă în evoluţia tehnologiei web. Această etapă implică comunicarea dintre toate obiectele şi oamenii conectaţi prin intermediul reţelei web.
În domeniul tehnologiei, Bosch va modifica produse, precum unităţile centrale ale autovehiculelor sau senzorii pentru clădiri şi sisteme de încălzire, pentru a se putea conecta la Internet.

Acestea trebuie să fie echipate cu componente ce permit folosirea unui IP pentru a putea comunica prin intermediul Internetului. În plus, Bosch va pune la dispoziţie infrastructura, cum ar fi platformele software şi tehnologiile furnizate de Bosch Software Innovations.

To Top