Stiri

ASIMO, la Festivalul Ars Electronica

Il mai tineti minte pe ASIMO?

Ei bine, robotelul construit de Honda revine in atentia lumii la editia din acest an a Festivalului Ars Electronica, ce va avea loc intre 2-8 septembrie in orasul austriac Linz. Cu acest prilej, participantii vor avea ocazia sa-l vada pe ASIMO in actiune, prezentandu-si incredibilele abilitati la Deep Space, in cadrul Ars Electronica Center. ASIMO, rezultatul a doua decenii de munca a departamentului de cercetare al Honda, va fi la prima aparitie in Austria.

ASIMO

Festivalul Ars Electronica 2010 se va concentra asupra crizelor ecologice, economice si politice ale omenirii. Obiectivul nu este insa de a privi cu nostalgie spre trecut, ci de a analiza constructiv modalitatile prin care viitorul poate fi mai bun. Solutiile ar putea veni – cine stie?! – chiar de la pionierii in arta si stiinta.

Ce ne rezerva Ars Electronica 2010 vom vedea in curand. Pana atunci, ne putem amuza urmarindu-l pe ASIMO dansand.

To Top