Stiri

ASUS a anunțat tehnologia AI de anulare a zgomotului pentru microfon

ASUS AI Noise-Canceling Mic
ASUS AI Noise-Canceling Mic

ASUS a lansat noua tehnologie de anulare AI a zgomotului pentru microfon (AI Mic) care elimină în mod inteligent zgomotul nedorit din fundal pentru comunicații vocale clare în jocuri sau în activitatea de birou. Noua tehnologie utilizează un chipset cu învățare automată pentru a filtra și înlătura alte voci și sunete ambientale precum zgomotul produs de vânt sau trafic. Noua tehnologie este acum disponibilă pe adaptorul ASUS AI Noise Canceling Mic și cele mai recente căști cu microfon ROG.

Informații suplimentare sunt disponibile pe pagina dedicată tehnologiei AI de anulare a zgomotului pentru microfon: https://www.asus.com/AI-Noise-Cancelling-Microphone/

Adaptorul ASUS AI Noise Canceling Mic

Adaptorul ASUS AI Noise-Canceling Mic este primul adaptor din lume de la USB-C la 3,5 mm cu tehnologie AI Mic integrată. Acesta se conectează la orice set de căști prin conectorul audio de 3,5 mm, oferindu-le utilizatorilor sunet de cristal în convorbiri.

Chipsetul integrat se ocupă de procesarea tuturor sunetelor, astfel că adaptorul nu afectează performanța dispozitivului mobil, PC sau laptop atunci când este conectat. Cântărind numai 8 grame, adaptorul AI Noise-Canceling Mic include tehnologia exclusivă ASUS Hyper-Grounding pentru a preveni interferențele electromagnetice, pentru sunet fără zgomot. Pe anumite piețe, acesta este disponibil cu un adaptor USB Type-C la Type A.

ROG Strix Go

Căștile de gaming ROG Strix Go USB-C dispun de AI Mic pentru un sunet cât mai curat. Căștile sunt pliabile și foarte ușoare, fiind compatibile cu dispozitivele inteligente, calculatoare, Mac, precum și cu console de gaming precum Nintendo Switch (în mod Handheld) și Sony PlayStation 4.

ROG Strix Go 2.4

ROG Strix Go 2.4 utilizează o conexiune wireless de 2,4 GHz cu latență redusă printr-un adaptor USB-C, făcându-l compatibil cu dispozitivele inteligente, PC-uri, Mac, precum și cu consolele de gaming. Un conector de 3,5 mm, aflat în pachet, permite conexiunea cu Microsoft Xbox One și alte dispozitive.

Suplimentar, AI Mic asigură comunicarea vocală clară, indiferent dacă utilizatorul este acasă sau în mișcare. Funcția de reîncărcare rapidă furnizează până la 3 ore de utilizare după numai 15 minute de încărcare, iar utilizatorii se pot bucura de până la 25 de ore după o reîncărcare completă.

ROG Theta 7.1

ROG Theta 7.1 este o pereche de căști premium cu sunet surround pe 7.1 canale ce are 8 difuzoare ASUS Essence alături de un bas virtual puternic pentru poziționarea precisă și un sunet de excepție, precum și AI Mic care asigură comunicarea vocală clară, de neegalat, în jocuri.

Un DAC ROG 7.1, personalizat, de nivel home-theater și patru drivere ESS SABRE 9601 pentru căști ajută la furnizarea unui sunet fără pierderi ce face ca jocurile să prindă viață. Conectorul USB-C le permite gamerilor să se bucure de sunet surround 7.1 pe PC, console și dispozitive mobile. ROG Theta 7.1 oferă calitate de top a construcției, iar designul său ergonomic asigură confortul utilizatorului. Mai mult, acestea dispun de lumini RGB, care se pot personaliza.

To Top