Stiri

ASUS Lanseza in Romania Seria de componente Republic of Gamers

ASUSTeK Computer Inc. (ASUS) lansează azi în România seria Republic of Gamers (R.O.G). Așa cum sugerează și numele, toate produsele ROG sunt realizate cu scopul de a oferi cea mai bună soluție pentru gamerii serioși și pasionții de overclocking. Primul produs din seria ROG este placa de bază Crosshair, produs care oferă funcții de tweaking interesante și ușor de utilizat.

Sistem de Tweaking cu stil: LCD Poster

LCD Poster este un sistem de tuning. Inginerii și utilizatorii entuziaști își instalează în sisteme carduri pentru debug. Acestea afișază două cifre/litere care corespund unui anumit proces din etapa de inițializare a sistemului (procesul de boot). Pe baza acestui cod se poate verifica, consultând un manual, care parte a sistemului este vinovată de blocarea sistemului în timpul procesului de inițializare.
LCD Poster afișează numele fiecărei etape din procesul de inițializare în loc de coduri greu de reținut. Când sistemul se blochează din cauza unei configurări greșite sau a unei conectări defectuoase LCD Poster va afișa numele procesului la care s-a ajuns. În acest fel utilizatorii vor afla exact ce trebuie să repare.

Performanță, Stabilitate și Durabilitate – Condensatori 8-Phase Cap-less

Designul inovator al plăcii de bază Crosshair respectă cerințele de bază a seriei ROG: performanță, overcloking maxim, stabilitate și durabilitate.

Placa de bază Crosshair folosește condensatori utilizați în sistemele de tip server. Spre deosebire de condensatorii obișnuiți, noul design elimină posibilitatea de defectare a acestor o dată pentru totdeauna.
Designul 8-phase oferă suficientă putere pentru processor și mai puțină energie termică degajată.

Conectare pe întuneric – EL I/O
Gamerii din ziua de azi cer de la un computer mai mult decât o performanță bună. Ei vor caracteristici care să simplifice utilizarea computerului. Placa de bază Crosshair este dotată cu panelul EL I/O pentru a simplifica conectarea dispozitivelor chiar și atunci când este întuneric. O funcție utilă pentru LAN Party-uri. De acum nu o să mai conectăm greșit device-uri nici măcar atunci când este întuneric.

Sunet clar – SupremeFX și Array Mic
Placa de sunet SupremeFX este concepută pentru a oferi cea mai bună experiență în jocuri. Toate efectele se vor auzi clar și puternic indiferent dacă folosești un sistem 7.1 sau căști.
Cardul este livrat cu microfonul Array Mic. Când vă aflați într-un loc aglomerat, acest microfon va recepta doar sunetele care vin dinspre voi, ignorând alte zgomote de fond. Array Mic integrează și tehnologia “Echo Cancellation” pentru eliminarea efectului de ecou.

Bundle Bogat
Placa de bază Crosshair este livrată cu benchmark-ul 3DMark 06 Advanced Edition. Acesta este cel mai popular benchmark din lume și este folosit de toți specialiștii. 3DMark06 include teste pentru single core, multiple core și multiprocesor, teste care contribuie la nota finală. Performanța exactă și testul pentru calitatea imaginii (conceput pentru DirectX®9.0c) oferă toate informațiile care vor arătă superioritatea față de toți competitorii.

Caracteristici tehnice:
-AMD Socket AM2
-NVIDIA nForce® 590 SLI™ MCP
-Dual Channel DDR2 800/667/533
-2 x PCIe x16, cu suport pentru NVIDIA SLI la viteză de x16, x16
-8 x SATA 3.0 Gb/p cu două porturi externe / 1 x Ultra DMA
-Dual Gigabit LAN
-Placă de sunet SupremeFX (ADI 1988b High-Definition Audio cu 8 canale surround).


To Top