Review

ASUS Padfone review

ASUS Padfone este un produs revoluționar care îmbină mai multe elemente printr-un sistem ingenios de cuplaj. Telefonul poate fi cuplat într-o tabletă iar tableta la rândul său se poate cupla la un dock mobil cu tastatură. Inima sistemului este reprezentată de telefonul mobil care încorporează chipset-urile principale. Procesorul, memoria, modulele de comunicații și senzorii sunt integrate în telefon iar resursele telefonului sunt utilizate de tabletă.

ASUS a studiat mult acest gen de produs iar filosofia echipamentelor Transformer este cel mai bine exemplificată în noul Padfone. Telefonul poate fi catalogat, fără a greși, drept unul dintre cele mai performante terminale ale momentului. ASUS a acordat o atenție deosebită terminalului, acesta fiind punctul de plecare pentru clienții care doresc să formeze tot ansamblul Padfone.

Partea frontală a telefonului este ocupată în cea mai mare parte de ecranul AMOLED cu diagonala de 4.3 inci, acoperit cu sticlă rezistentă. Cele trei butoane de la baza ecranului sunt capacitive și pot fi accesate doar atunci când se aprinde ecranul.

Părțile laterale ale telefonului sunt metalice și sunt îmbinate atent cu restul corpului. Laterala dreaptă dispune de cele două butoane pentru volum. Partea stângă integrează doi conectori (microHDMI și microUSB). Capacul din spate prezintă o serie de striații care permit prinderea mai sigură a telefonului. În plus, aspectul mat nu pune în evidență amprentele.

Ecranul Super AMOLED cu diagonala de 4.3 inci și rezoluția de 960×540 pixeli este acoperit cu sticlă Corning Gorilla și un film HCLR. Culorile sunt mai vii iar nivelul de negru este mai ridicat decât la teolefonele obișnuite. Raportat strict la rezoluție, Padfone se poate compara cu iPhone 4S ce dispune de un ecran asemănător dar cu diagonala mai mică.

O scurtă prezentare realizată de techinstyle poate fi urmărită în clipul de mai jos.

Privind asupra specificațiilor tehnice nu are cum să nu ne impresioneze cifrele prezentate de compania taiwaneză. Chipset-ul Qualcomm Snapdragon S4 8260A Dual-Core, tactat la 1.5 GHz, este unul dintre cele mai apreciate de integratori. Pastila include nuclee specializate, fotolitografiate pe 45 nanometri și module de comunicații precum Wi-Fi, 3G și Bluetooth.

Camera principală a telefonului integrează un senzor iluminat din spate cu rezoluția de 8 megapixeli, autofocus, bliț LED, diafragmă F2.2 și lentile cu 5 elemente. Camera frontală are rezoluție VGA (640×480 pixeli).

În momentul în care utilizatorul conectează telefonul la tabletă, potrivind cei doi conectori cu ajutorul șinelor de ghidaj, imaginea este transferată într-o secundă pe ecranul tabletei, fără a fi necesară oprirea și pornirea aparatului. Capacul care acoperă telefonul este prevăzut cu două orificii pentru camera principală și pentru bliț, Padfone Station folosind camera telefonului pentru fotografii.

Tableta integrează o cameră frontală separată pentru apelurile video cu rezoluția de 1.3 megapixeli, inginerii Asus apreciind că diagonala mai mare a tabletei oferă mai mult spațiu pentru video-convorbiri.

ASUS Padfone încoporează o armată de senzori. Avem la dispoziție senzori precum: accelerometru, busolă electronică, giroscop, senzor de proximitate, senzor de lumină ambientală, senzor de mișcare și senzor vibrare (PadFone Station).
Mai jos puteți vedea specificațiile tehnice ale telefonului și tabletei.

Specificații Asus Padfone

Rețele WCDMA HSPA+ UL:5.76 Mbps/DL:21 Mbps 3G :WCDMA :900/2100 2G : EDGE/GPRS/GSM : 850/900/1800/1900
Sistem de operare Android 4.0.3 Ice Cream Sandwich
Dimensiuni telefon 128 x 65.4 x 9.2 mm
Dimensiuni Padfone Station 273 x 176.9 x 13.55 mm
Greutate telefon 129 grame
Greutate Padfone Station 724 grame
Procesor Qualcomm Snapdragon S4 8260A Dual-Core 1.5 GHz
Memorie 1 GB LPDDR2 RAM
Stocare 16GB/32GB/64GBGB eMMc Flash
Stocare ASUS Webstorage 32GB gratuit pentru 3 ani
microSD
WLAN 802.11 b/g/n
GPS
Ecran Telefon Super AMOLED 4.3 inci, rezoluție 960×540 pixeli, multitouch, acoperit cu sticlă Corning Gorilla și film HCLR
Ecran tabletă TFT, multitouch, diagonala 10.1 inci, WXGA 1280×800 pixeli, acoperit cu sticlă Corning Gorilla și film HCLR
Baterie telefon litiu 1520mAh
Baterie tabletă litiu 6600mAh, 24.4Wh
Autonomie în așteptare 370 de ore
Autonomie în convorbire 940 minute
Camera telefon principală 8 megapixeli, autofocus, bliț LED, diafragmă F2.2, lentile cu 5 elemente
Cameră frontală VGA (640×480 pixeli)
Cameră Padfone Station 1,3 megapixeli
Conector audio 3.5mm
Senzori accelerometru, busolă electronică, giroscop, senzor de proximitate, senzor de lumină ambientală, senzor de mișcare, senzor vibrare (PadFone Station)
Accesorii opționale stylus, dock, husă protecție
Conectori Padfone Station audio 3.5mm, microUSB, conector proprietar 40 pini, microHDMI
Difuzoare SonicMaster
Conectarea fizică rezistă la 5000 de inserții conform testelor de laborator

ASUS Padfone este un performer absolut în materie de viteză de lucru, iar acest fapt se datorează în mare parte chipset-ului Qualcomm. Rezultatele din benchmark-uri sunt edificatoare, Padfone obține în NenaMark2 58.3fps iar NeoCore îl evaluează cu 59.4fps. Linpack for Android scoate în evidență puterea brută acelor două nuclee de procesare, benchmark-ul afișând un scor de 173,704 Mflopi.

Rezultate în teste benchmark pentru Asus Padfone

Antutu 2.8.2 – 6410
NenaMark1 – 59.8fps
NenaMark2 – 58.3fps
Smartbench 2012 – productivity -3222, gaming index -2525
Linpack for Android – 173,704 Mflopi, 0.97sec
NeoCore – 59.4fps
Caffeine Mark – 16022
Vellamo -2092

Performanțele nu se limitează numai la rezultatele din benchmark-uri. ASUS a tratat cu atenție partea audio a tabletei integrând binecunoscuta tehnologie SonicMaster. Difuzorul intern al tabletei are un diametru apreciabil iar membrana fabricată dintr-un cauciuc special contribuie la claritatea sunetului. Tehnologia SonicMaster este integrată în mai multe produse ASUS iar sunetul acestor echipamente este, de regulă, superior celorlalte produse similare existente pe piață.

Padfone rulează sistemul de operare Android 4.0.3 Ice Cream Sandwich și are acces la aplicațiile din Google Play Store. Pe lângă aplicațiile preinstalate, orientate spre productivitate și divertisment, utilizatorul poate instala aproape orice aplicație pentru Android, Google Play fiind site-ul care trimitre către 600.000 de aplicații. Aplicațiile pentru telefon și tabletă sunt separate în meniul telefonului astfel că veți ști ce soft-uri sunt concepute special pentru rezoluția tabletei.

Padfone oferă o cantitate mare de memorie pentru stocarea datelor, accesibilă în cele trei scenarii de utilizare. Pe lângă spațiul intern, utilizatorul poate adăuga un card de memorie microSD, accesibil după îndepărtarea capacului din spate dar își poate rezerva și un spațiu în cloud. ASUS oferă stocare în Webstorage, un spațiu de 32GB fiind gratuit pentru o perioadă de 3 ani.

Padfone dispune printre altele de următoarele aplicații:

  • Polaris Office
  • SuperNote
  • App Locker
  • App Backup
  • MyLibrary
  • MyCloud

Fiecare dintre cele trei subansamble este alimentat de propria baterie. Telefonul beneficiază de un acumulator cu litiu de 1540 mAh. Tableta integrează propriul acumulator de 6600mAh și 24.4Wh ce poate încărca telefonul atunci când acesta este conectat.Dock-ul mobil, la rândul său are o baterie proprie ce susține cu energie echipamentul, deși nu ar mai fi fost necesar.

Încărcarea telefonului se face prin intermediul unui conector microUSB. Tableta și dock-ul mobil pot fi încărcate cu ajutorul conectorului proprietar cu 40 de pini.

Taiwanezii oferă pentru Padfone o serie de accesorii, cel mai interesant dintre acestea fiind stylusul cu Bluetooth. Dispozitivul este foarte ingenios proiectat, pe lângă rolul de stylus acesta putând fi utilizat ca o cască bluetooth cu toate funcții necesare. Cei care optează pentru Padfone mai pot achiziționa diverse modele de căști, huse de protecție și multe altele accesorii de pe site-ul ASUS sau de la diverși producători.

ASUS Padfone este cel mai ingenios produs al momentului și poate înlocui cu succes trei produse separate (smartphone,tabletă și netbook). Utilizatorul poate achiziționa separat cele trei produse principale, la intervale diferite de timp, astfel încât să nu simtă o presiune mare pe buget.

Prețul Padfone-ului este mai mic decât cel pe care un client ar fi nevoit să-l plătească pentru a avea telefon, tabletă și netbook iar acesta se dorește a fi principalul avantaj al produsului.

ASUS Padfone a fost prezentat lumii întregi la târgurile de profil și a intrat pe piața din Singapore. Curând, Padfone va fi disponibil și în România, deși ASUS s-a cam aglomerat decât fabrică pentru Google tableta Nexus 7.

To Top