Stiri

ASUS ROG ENGTX260 MATRIX

ASUS a lansat placa video Republic of Gamers (ROG) ENGTX260 MATRIX/HTDI/896MD3, echipată cu varianta îmbunătăţită a soluţiei duale de răcire “Hybrid Cooler+”, destinată controlului independent şi automat al vitezei de ventilare.

ROG ENGTX260 MATRIX

Conform ASUS, placa ROG ENGTX260 MATRIX este echipată cu tehnologiile ASUS “Super Hybrid Engine (SHE)”, “Hybrid Cooler+” şi “iTracker”, care îmbunătăţesc performanţele cu +21% în modul 3D, garantând în acelaşi timp o reducere de 48% a consumului energetic.

Atunci când rulează în modul 3D, tensiunile de alimentare ale GPU-ului şi memoriei plăcii ROG ENGTX260 MATRIX sunt crescute de la 1,15V la 1.18V şi respectiv de la 1,92V la 1,93V. Se îmbunătăţesc şi frecvenţele de lucru: în cazul GPU-ului de la 576MHz la 700MHz, pentru shader de la 1242MHz la 1500MHz, iar în cazul memoriei de la 2000MHz la 2300MHz. Aceste creşteri semnificative ale performanţelor conduc la îmbunătăţirea scorului obţinut de către ROG ENGTX260 MATRIX în cadrul 3DMark Vantage Extreme Mode, de la 4656 la 5623 de puncte – o creştere a vitezei cu 21% comparativ cu alte plăci de referinţă.

ROG ENGTX260 MATRIX reduce automat tensiunile GPU-ului şi memoriei (de la 1,15V la 1,05V, respectiv de la 1,92V la 1,90V) atunci când rulează în modul 2D şi când se urmăreşte reducerea consumului energetic. Tehnologia “Auto Phase Switch” optimizează modul de alimentare tot în scopul eficientizării energetice. Per asamblu, consumul plăcii ROG ENGTX260 MATRIX se va modifica de la 56,07W la 28,92W, rezultând o reducere semnificativă de 48% comparativ cu o placă de referinţă. Totodată, “Hybrid Cooler+” va reduce numărul de rotaţii, asigurând o răcire silenţioasă.

To Top