Stiri

ASUS ZenScreen este cea mai vândută serie de monitoare portabile din lume

ASUS ZenScreen Touch MB16AMT
ASUS ZenScreen Touch MB16AMT

ASUS a anunțat că ZenScreen este cea mai bine vândută serie de monitoare portabile din lume. Anunțul este bazat pe raportul recent1 publicat de compania de analiză a pieței IHS Markit, care a identificat faptul că monitoarele portabile ASUS au reprezentat 64% din livrările globale în primele trei trimestre ale anului 2019.

Lider pe piața monitoarelor portabile

Potrivit IHS Markit, deoarece utilizatorii au devenit din ce în ce mai conștienți de beneficiile aduse de monitoarele portabile, livrările globale au crescut cu 46% în 2019. Potrivit magazinelor online de top din SUA, Europa, Orientul Mijlociu și Africa, ASUS a fost numărul unu în vânzările de monitoare portabile timp de trei ani consecutivi.

Dominația ASUS în segmentul monitoarelor portabile a început în anul 2013 odată cu lansarea primului monitor USB portabil al companiei, MB168B. În 2016, ASUS a lansat MB169C +, primul monitor portabil din lume cu conectivitate USB Type-C (USB-C), care permite atât transmiterea energiei, cât și a semnalului video printr-un singur cablu USB-C. În 2017, ASUS a lansat seria ZenScreen ce include modelul MB16AC, care a fost cel mai subțire și mai ușor monitor portabil Full HD de 15,6 inchi din lume. A fost, de asemenea, primul monitor portabil cu o soluție de semnal hibrid, care acceptă atât conectori USB-C, cât și USB Type-A, pentru o compatibilitate completă cu aproape orice laptop. În 2018, ASUS a lansat ZenScreen Go MB16AP, cel mai subțire monitor portabil din lume cu baterie încorporată. În 2019, ASUS a lansat ZenScreen Touch MB16AMT, primul monitor portabil din lume cu multi-touch și baterie încorporată.

Opțiuni pentru lucru convenabil și productivitate

Monitoarele portabile ZenScreen sunt proiectate pentru a spori productivitatea mobilă și experiențele de divertisment, iar design-ul le face ușor de configurat oriunde, potrivindu-le unei largi varietăți de scenarii de utilizare. Posesorii de laptopuri sau cei care lucrează de acasă își pot mări suprafața de lucru cu ecranul suplimentar pentru o productivitate și un confort sporit, în timp ce utilizatorii de telefoane pot utiliza zona de afișare mai mare pentru vizualizarea îmbunătățită a aplicațiilor sau a materialelor media.

ZenScreen le oferă fotografilor o viziune mai largă și mai detaliată, în timp ce editează fotografii și le permite jucătorilor de consolă să se bucure de experiențe superioare de joc, departe de casă. Toate modelele ZenScreen dispun de panouri IPS de 15,6 inchi cu rezoluție FHD, care oferă imagini clare din aproape orice unghi de vizualizare. În prezent, ASUS oferă mai multe modele de monitoare portabile ZenScreen, cu funcții diferite pentru a se potrivi cu o varietate de nevoi ale utilizatorului. Aceștia pot alege între modele cu conectivitate HDMI, suport multi-touch în 10 puncte, difuzoare încorporate, baterie încorporată, conectivitate USB-C sau alte funcții.

Noi monitoare portabile concepute pentru jocuri

ASUS a extins gama de monitoare portabile oferite pentru a include modele concepute pentru divertisment, ce răspund nevoilor crescânde ale jucătorilor competitivi, care caută experiențe de joc de înaltă calitate, în timp ce sunt în mișcare. Noul monitor portabil de jocuri ROG Strix XG17 are un ecran IPS FHD de 17,3 inchi, cu rată de refresh de 240 Hz și un timp de răspuns de 3ms – ceea ce îl face cel mai rapid monitor portabil din lume.

Acesta cântărește numai 1Kg și are o baterie încorporată care suportă până la 3,5 ore de funcționare la 240Hz, cu o singură încărcare completă. Tehnologia cu încărcare rapidă le permite utilizatorilor să se bucure de 120 de minute de utilizare după numai o oră de timp de încărcare.

De asemenea, include tehnologie de sincronizare adaptivă, care funcționează între 48–240Hz, permițând un joc fluid, chiar și de la acceleratoare video modeste. O pereche de difuzoare stereo orientate în față oferă sunet clar și captivant în jocuri.

ROG XG17

ROG Strix XG17

XG17 poate fi utilizat împreună cu ROG Tripod, un stand opțional care le permite jucătorilor să regleze modelul XG17 la diferite unghiuri și înălțimi, ceea ce îl face potrivit pentru aproape orice scenariu de joc. De exemplu, jucătorii pot poziționa XG17 direct deasupra unui notebook pentru jocuri, creând efectiv un ecran extins și o altă zonă de joc. ROG Tripod permite susținerea unui XG17 și ca monitor portabil pentru console sau ca un display extins pentru jocurile pe mobil.

Campania ZenScreen Experience

ASUS derulează o promoție pe rețelele de socializare în perioada 16 martie 2020 – 5 aprilie 2020. Utilizatorii ZenScreen care își împărtășesc experiența pe Facebook, Instagram sau Twitter folosind hashtag-ul #TeamZenScreen vor fi înscriși pentru a avea șansa de a câștiga unul dintre cele trei proiectoare portabile ZenBeam S2.

Cei care nu au un monitor ZenScreen vor avea, de asemenea, posibilitatea de a câștiga unul dintre cele trei monitoare portabile ZenScreen MB16ACE, publicând o postare pe Facebook, Instagram sau Twitter, împărtășind modul în care ar folosi un ZenScreen și etichetând postarea cu hashtag-ul #TeamZenScreen.

 

To Top