Cursurile IT organizate de Avnet Academy Romania au atras cu 53% mai mulți participanți până la mijlocul lui noiembrie 2015 față de aceeași perioadă a anului trecut. Compania oferă pe piața locală un portofoliu cu peste 1500 de cursuri specializate pe tehnologii și produse IBM, VMware, EMC, Veeam etc, iar până la finele anului estimează ca va depăși 350 de cursanți.
70% dintre beneficiari contractează cursurile Avnet Academy în vederea îmbunătățirii modului de exploatare a infrastructurii IT, în timp ce 20% dintre aceștia în urma unui plan anual de training care urmărește asigurarea unui nivel ridicat de competentă pentru angajați. Doar 10% dintre participanți sunt persoane fizice pentru care frecventarea cursurilor și obținerea unei certificări sunt pași în planificarea unei cariere. Beneficiarii cursurilor sunt cu precădere profesioniști IT din sectorul telecomunicații și servicii financiare, însă, o creștere semnificativă este inregistrată de numărul celor din sectorul public. De asemenea, a crescut numărul înregistrărilor din afara Bucureștiului, atât pentru sesiunile deschise cât și pentru cele dedicate, cele mai numeroase solicitări fiind din Timișoara, Cluj și Arad.
Tendința semnalată de AVNET Academy România are la bază derularea în ultimii ani a multiple proiecte importante de infrastructură, în care utilizatorii au nevoie de training specializat pentru atingerea unui nivel ridicat de eficiență. Companiile care au investit în produse IT complexe au înțeles că doar cu un training foarte aplicat vor obține un randament maxim din utilizarea infrastructurii IT. În peste 70% din cazuri, frecventarea unor sesiuni de training se finalizează și cu participarea la examinări oficiale pentru obținerea unor certificări pe domeniul studiat. Prin urmare, obținerea unei recunoașteri formale a nivelului de pregătire rămâne un obiectiv relevant pentru profesioniștii IT din România.
„Trainingul în domeniul IT urmează în mod logic evoluția proiectelor derulate în piață, factori importanți de creștere fiind totodată interesul și capacitatea specialiștilor români de a lucra cu tehnologiile avansate. Cererea mare pe care o înregistram în mod curent este generată de proiectele de infrastructură derulate de companii și de nevoia ca echipele IT implicate să maximizeze utilizarea eficientă a acestor investiții. Suntem un Centru de Training autorizat și acoperim cerințele pentru furnizorii pe care îi avem în portofoliu: VMware, IBM, EMC, Veeam, în contextul exigențelor unei piețe dinamice. În plus, având centre proprii în peste 40 de țări din întreagă lume, putem acoperi și cerințe pentru tehnologii exotice pentru piață locala”, afirmă Cătălin Anghel, Education Sales Responsible, Avnet Academy România.
Avnet Academy este centru autorizat pentru training pe tehnologii VMware din anul 2010, iar din anul 2013 a preluat competența de training pentru produse IBM. Compania este unul dintre cei patru parteneri gobali care au câștigat licitația de externalizare și singurul cu prezența directă în România. Centrul beneficiază de serviciile a 15 traineri români cu minim cinci ani de experiență, precum și de acces la o echipă globală de peste 200 de traineri care pot susține training oficial pentru cele mai diverse tehnologii.