Stiri

DCS donează 65.000 de caiete

dinu malacopol

Campaniile sociale desfășurate de firme trebuie încurajate sub o formă sau alta, sumele acordate de acestea fiind extrem de importante pentru cei care nu își pot permite achizițiile de strictă necesitate.

În România, mai ales în mediul rural, abandonul şcolar este o problemă care s-a acutizat odată cu apariţia şi evoluţia crizei economice, în condiţiile în care, potrivit organizaţiei „Salvaţi Copiii”, susţinerea unui copil în învăţământul de stat costă în mediul rural circa 1372 de lei pe an (rechizite, uniformă şi echipamentul pentru sport, meditaţii, fondul clasei, serbările organizate cu diferite ocazii).

După ce în luna iulie a donat peste 7000 de cărţi pentru premianţii claselor I – VIII ai şcolilor din localităţile unde oferă servicii, DCS (Digital Cable Systems) continuă campania de sprijinire a elevilor din zone defavorizate prin donarea a peste 65.000 de caiete către elevii din circa 200 de şcoli generale din zonele unde furnizează servicii de televiziune, internet şi telefonie prin AKTA, divizia dedicată consumatorilor casnici.

Prin această campanie sunt vizaţi elevii din clasele I – IV din zone rurale în care condiţiile economice dificile îngreunează accesul la educaţie. Campania se desfăşoară cu ocazia începerii noului an şcolar, în zonele deservite de DCS prin divizia AKTA.

dinu malacopol

To Top