Stiri

Desktop pentru jocuri de la ASUS

ASUS a prezentat la CES 2011 un nou desktop construit pentru pasionații de jocuri pe calculator. Computerul folosește cea de-a doua generație de procesoare Intel “Sandy Bridge” Core i7-2600 și tehnologia Turbo Boost 2.0 pentru overclocking instant. Placa grafică aleasă pentru acest sistem de gaming este un model GTX 460, bazat pe tehnologia Fermi de la NVIDIA, compatibil DirectX 11.

CG8350 utilizează în proporție de 100% condensatori solizi pentru placa de bază oferind stabilitate, longevitate și fiabilitate. Platforma este dotată cu EPU (Energy Processing Unit) și cu un chip programabil care reglează consumul de energie electrică pentru tot sistemul cu scopul a reduce cantitatea absorbită.

To Top