Stiri

Dispozitivele GPS portabile costă și de câteva zeci de ori mai puțin decât sistemele de navigație integrate în autoturisme

Mio Technology a realizat un studiu comparativ cu privire la diferențele de costuri și funcționalitate între sistemele de navigație integrate în autoturismeși dispozitivele GPS portabile.

Printre principalele avantaje ale dispozitivelor GPS portabile se numără actualizările gratuite ale hărților, de până la 4 ori pe an pentru GPS-urile Mio, capacitatea de învățare a stilului de condus al utilizatorului, folosirea informațiilor colectate de la alți șoferi pentru a optimiza ruta calculată, astfel încât utilizatorii să călătorească mai rapid şi mai eficient.

„Achiziția unui autoturism reprezintă cu siguranță o investiție majoră, în special dacă șoferii vor să beneficieze de dotări suplimentare, care sunt foarte scumpe. În cazul echipamentelor GPS, există o diferență importantă între sistemele de navigație integrate în autoturisme și cele portabile, în special la nivel de investiție financiară. Pe lângă prețul scăzut de achiziție, cel mai important avantaj este că GPS-urile Mio beneficiază anual de 4 actualizări gratuite ale hărților. Dacă vorbim deGPS-urile cu care sunt echipate autoturismele, actualizările sunt, de regulă, anuale și contra cost” a declarat Cosmin Dobranis, Country Director Mio pentru România și Ungaria.

Studiul realizat de Mio Technology se bazează pe analiza sistemelor de navigație integrate în unele dintre cele mai vândute cinci modele de mașini pe piața din România în 2014: Dacia Logan, Ford Fiesta, Skoda Octavia, Volkswagen Golf și Renault Clio. Costurile generate de includerea la bord a unui sistem GPS pornesc de la 1.300 de lei și ajung până la peste 17.000 de lei, care se adaugă prețului standard al mașinii.

În condițiile în care anual, aproximativ 5% din drumuri sunt cel puţin parţial modificate și apar noi căi de acces, benzi de circulaţie, precum și noi limite de viteză pe anumite sectoare de drum, actualizarea cât mai frecventă a hărților devine esențială pentru utilizatori. Sistemele de navigație integrate la bordul autoturismelor beneficiază anual de un număr mic de actualizări ale hărților – două în cazul Skoda, sau o singură actualizare pentru sistemele GPS prezente pe modelele Volkswagen Golf, Renault Clio sau Dacia Logan și Ford. De fiecare dată, utilizatorul trebuie să plătească între 460 și 1.300 de lei pentru o astfel de actualizare.
În prezent, hărțile preinstalate pe GPS-urile Mio au o acoperire de 92% pentru drumurile principale din România și de 87% la nivel de orașe. La nivel european, drumurile principale sunt acoperite în proporție de aproape 100%, iar în orașe acoperirea este de 80% (datele diferă de la o ţară la alta).

Spirit_680_685_687_PL

To Top