Fun

DJ Mixer pentru iPod

Cine simte ca are vocatie de DJ isi poate arata talentul si fara platane, mixand muzica pe… iPod.

Pentru asta are nevoie de DJ Mixer, un gadget care se conecteaza la 1-2 bucati iPod si ii permite artistului sa mixeze melodii, adaugandu-le tot felul de efecte speciale si filtre si combinand piesele. Produs de Brookstone, DJ Mixer are doua dock-uri: in timp ce mixezi o piesa de pe un iPod, cu al doilea poti asculta prin casti piesa urmatoare, ca sa poti face o tranzitie de efect intre ele, intocmai ca un DJ profesionist. E suficient sa-l cuplezi la iPod si la boxe si iti poti face de cap. Daca il conectezi prin USB la computer, iti poti inregistra si edita apoi creatiile muzicale. Este compatibil cu majoritatea modelelor iPod si are mufa pentru casti / microfon. In pretul de 100$ este inclus doar software-ul pentru editare, deja instalat, nu si iPod-ul, castile sau microfonul.

DJ Mixer pentru iPod

Este recomandat celor cu varste de peste 12 ani – daca va trece prin cap sa le daruiti unul copiilor (il gasiti aici), va recomandam sa va luati si niste dopuri de urechi. Nu pentru DJ-ul amator, ci pentru voi si vecinii-victime colaterale.

To Top