Stiri

Office 2010 Beta Download

Daca primiti prin e-mail un mesaj prin care vi se propune sa testati versiunea Beta a suitei Office 2010, pazea! Este Trojan.Downloader.Delf.RUJ, un malware care afecteaza doar platformele Windows si, odata infiltrat in sistem, permite infractorilor cibernetici sa instaleze adware si spyware.

La dezarhivarea atasamentului se observa un fişier .exe, a carui denumire reproduce, aparent, o serie de inregistrare a produsului, formata din cifre si litere. Dupa ce se infiltreaza in sistem, troianul se autocopiaza si modifica registrii astfel incat Windows sa ruleze copia respectiva de fiecare data cand este pornit. Apoi, se conecteaza la o adresa IP pentru a descarca diferite fisiere periculoase pentru datele personale si financiare. Iata cum se prezinta „inamicul”:

Amenintarea a fost identificata de Bit Defender, care, se pare, i-a si inspirat pe creatorii troianului, acesta facandu-si aparitia la numai o saptamana dupa ce compania a lansat o alerta privind falsa aplicatie de testare a compatibilitatii sistemului cu noul sistem de operare Windows 7.

To Top