Stiri

Dragoş Simion şef la Flamingo

Flamingo International a anunţat astăzi numirea lui Dragoş Simion ca Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Grupului, începând cu ianuarie 2008.

Dragoş Simion

Dragoş Simion este a avut un rol esenţial în listărea la Bursa de Valori Bucureşti, în 2005, a Flamingo International (companie care deţine lanţurile Flanco, Flanco World şi Flamingo Computers). De asemenea, de numele lui Dragoş Simion se leagă fuziunea Flamingo – Flanco. Acesta va prelua conducerea Grupului de la Dragoş Cincă, care va fi implicat, în continuare, în procesul decizional al companiei, din postura de membru al Consiliului de Administraţie şi acţionar principal, acesta având la ora actuală o participaţie de 25% din acţiunile Grupului.

Această schimbare vine după numirea lui Jiri Rizek în funcţia de CEO, la începutul lui 2007, finalizarea fuziunii cu Flanco, consolidarea intensivă a Grupului în 2007 şi dezvoltarea accelerată a reţelei de retail electronic, electrocasnic şi IT&C de mare suprafaţă, Flanco World.

În urma acestei numiri, Dragoş Simion devine Preşedintele Flamingo International, Jiri Rizek continuă să fie CEO-ul companiei, iar Dragoş Cincă rămâne cel mai important acţionar al Grupului.

“Voi continua să fiu un membru activ în cadrul Flamingo International şi după această numire, însă din postura de acţionar principal şi membru al Consiliului. Sunt convins că Dragoş Simion este cea mai potrivită persoană pentru a coordona întreaga activitate decizională a companiei, alături de Jiri Rizek”, declară Dragoş Cincă, fondator Flamingo International.

“Pornim anul acesta de pe poziţii complet diferite faţă de anul trecut. Flamingo International este deja o companie cu adevarat europeană, gata să se bucure de oportunităţile pe care dezvoltarea pieţei le va aduce în anii următori. Datorită reorganizării şi eficientizării operaţionale, Grupul va începe 2008 cu rezultate financiare pozitive, mai bune decât estimările noastre iniţiale atât în ceea ce priveşte cifra de afaceri cât şi profitul net. Îmi voi continua activitatea în cadrul Flamingo International cu aceeaşi încredere în dezvoltarea business-ului ca până acum, alături de Jiri Rizek, din poziţia de Preşedinte Flamingo International”, declară Dragoş Simion.

To Top