Stiri

Epson România a vândut de 4 milioane euro în primul semestru

Epson EH-R4000

Epson România a realizat o cifră de afaceri de patru milioane de euro în primul semestru al anului 2012. Dacă lucrurile vor merge la fel și în semestrul 2, Epson va aduna circa 8 milioane de euro. Rezultatele din prima jumătate a anului se bazează pe creşterea cu 20% a vânzărilor de videoproiectoare în contextul evenimentelor sportive din această vară.

Segmentul proiectoarelor generează anual aproximativ un sfert din vânzările Epson în România. Pentru prima jumătate a anului, acestea au crescut cu 20% peste nivelul înregistrat anul trecut şi ne aşteptăm ca tendinţa să se menţină şi pentru restul anului, ca urmare a noilor lansări”, a declarat Simona Decuseară, National Sales & Marketing Manager Epson România. Cele mai vândute modele de proiectoare au rezoluţia SVGA şi XGA, şi sunt comercializate la un preţ mediu cuprins între 500 şi 550 de euro, însă pe un trend pozitiv se află şi modelele WXGA.

Ne menținem, până la finalul anului, ținta de 9 milioane euro pentru cifra de vânzări, în contextul în care vom aduce pe piață peste 40 de produse noi care se adresează tuturor segmentelor de clienți cu avantaje specifice. De exemplu, completăm gama imprimantelor CISS, lansată anul acesta, cu nu mai puțin de opt modele cu un cost de listare de doi euro pe 1.000 de pagini, atractiv atât pentru companiile medii și mari, cat și pentru utilizatorii individuali”, a completat Simona Decuseară.

În România, produsele Epson sunt distribuite de MB Distribution, Despec România, IT Smart Distribution, Altex şi distribuitorul specializat Dacora Print.

Epson EH-R4000

To Top