Stiri

Evolio lanseaza tableta EvoTab TB1

Firmele românești din domeniul IT ies din amorțeala unei perioade întunecate și încep să profite de posibilitățile de colaborare pe care le oferă China. Televoice lansează o tabletă ce rulează sistemul de operare Android 2.1 Eclair. Tableta denumită EvoTab TB1, are un ecran sensibil la atingere de 7 inci (aceeași dimensiune cu Galaxy Tab) însă beneficiază de o greutate de numai 360 grame la o grosime de numai 11 mm, ceea ce o transformă în cea mai ușoară și mai plată tabletă de pe piață. Procesorul ARM 11, tactat la 800MHz, rulează fluent sistemul de operare iar cei 4GB de memorie internă pot fi cu ușurință extinși cu ajutorul unui card microSD. Tableta are o autonomie de până la 14 ore, posibilă datorită unui acumulator de 4500 mAh.

Evotab, este capabilă să redea filme HD, să citească ebook-uri și să ruleze aplicații precum Skype, MSN, Youtube HD download, Internet browsing, Facebook, e-mail și bineînțeles o multitudine de jocuri și aplicații disponible în Android Marketplace. Televoice acceptă precomenzi pentru EvoTab TB1 începând de mâine, 1 februarie, iar două săptămâni mai târziu tableta va ajunge pe rafturile magazinelor specializate. Pretul de vânzare recomandat al Evotab va fi de 750 lei (cu tva inclus).

To Top