Cel mai interesant produs Samsung din domeniul foto este fără îndoială camera Galaxy. Aparatul pare o simbioză dintre un smartphone și un obiectiv cu zoom mare.
GALAXY Camera îmbină performanța de top în fotografiere cu cea mai recentă platformă Android 4.1 (Jelly Bean) și conectivitatea Wireless, devenind astfel dispozitivul ideal pentru cei care vor să capteze, să editeze și să împărtășească imagini și videoclipuri de înaltă calitate, oriunde s-ar afla.
Având un obiectiv long zoom 21x și un senzor BSI CMOS de 16M, GALAXY Camera captează imagini de înaltă calitate. Dispozitivul beneficiază și de tehnologia Smart Pro, ce constă într-o serie de moduri presetate, ce facilitează fotografierea, indiferent de nivelul de experiență al utilizatorului. Meniul intuitiv conține o serie de opțiuni de scenarii, prin care setările camerei sunt ajutate automat în funcție de mediul specific. Toate aceste funcții pot fi accesate prin intermediul ecranului HD Super Clear LCD de 4.8” (121.2mm).
GALAXY Camera include conectivitate 3G și Wi-Fi, oferind astfel utilizatorilor posibilitatea de a partaja fotografiile, oriunde s-ar afla. Aparatul are un procesor Quad Core de 1,4 GHz, pentru navigare web rapidă și multi-tasking, precum și procesare a imaginilor, fără a avea un impact semnificativ asupra duratei de viață a bateriei.