Programul Google Ad Grants este disponibil in Romania, incepand de astazi. Prin Ad Grants, Google ofera organizatiilor non-profit granturi sub forma de reclama AdWords, in valoare 10.000 de dolari pe luna, pentru ca acestea sa-si promoveze initiativele si proiectele pe Google.ro.
ONG-urile care obtin granturi in cadrul acestui program isi creeaza si administreaza propriile conturi de AdWords – ca orice agentie sau companie. Campaniile derulate de ONG-uri in cadrul Google Ad Grants trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
– bugetul zilnic maxim este de 330 dolari
– costul pe click (CPC) maxim este de 2 dolari
– sa foloseasca doar campanii bazate pe cuvinte cheie, cu reclame text care vor aparea pe Google.ro
Pentru a fi eligibile, ONG-urile trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
– sa functioneze si sa deruleze campanii umanitare in conformitate cu legislatia tarii de origine
– sa accepte si sa fie de acord cu documentatia solicitata la inscriere, privind nediscriminarea, primirea si utilizarea donatiei
– sa aiba un website functional, cu un volum substantial de continut
Mai multe detalii despre eligibilitate puteti gasi la aceasta adresa: http://goo.gl/33BXKG. Organizatiile care indeplinesc conditiile de eligibilitate se pot inscrie in Google Ad Grants la aceasta adresa: http://goo.gl/8keWgk.