Se spune ca o poza face cat o mie de cuvinte, dar, pentru Google, pozele inseamna un miliard de afisari pe zi. Iar, de acum incolo, poate chiar mai mult…
Google a implementat de curand o serie de modificari in afisarea imaginilor in sectiunea dedicata din motorul de cautare si a anuntat ca va introduce reclame in paginile respective. Reclamele din sectiunea cu imagini se numara printre cele mai recente tipuri de reclame testate de Google. Cum oamenii cauta adesea nu doar informatii, ci si imagini legate de shopping, oferte turistice si produse de divertisment, i-ar putea interesa ofertele din reclamele afisate. Acestea vor fi afisate in partea superioara a rezultatelor cautarii, fiind marcate vizibil ca reclame.
O alta schimbare majora o reprezinta faptul ca sunt afisate mai multe rezultate-imagini pe o pagina, pentru o navigare mai facila. De asemenea, este posibila navigarea continua prin toate rezultatele intr-o singura pagina, acestea fiind incarcate pe masura ce utilizatorul parcurge continutul. In plus, imaginile se maresc cand cursorul trece peste acestea, oferind mai multe informatii despre obiectele reprezentate. Noile functii mai includ afisarea in timp real a pozelor publicate pe web – facilitate deja oferita de unele aplicatii Twitter – si distinctia intre diferitele sensuri ale termenului cautat.
Motorul de cautare in poze a fost lansat de Google in 2001 si este folosit de utilizatori mai ales pentru cautarile ale caror raspunsuri se pot explica mai usor in imagini decat prin text. Google are indexate 10 miliarde de imagini si zilnic sunt vizualizate un miliard de pagini cu rezultate in imagini.
Exista si voci care afirma ca unele elemente de design par „imprumutate” de la interfata Bing dezvoltata de Microsoft. Asa sa fie?